Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Supermarketurile din orașe să se mute la periferie

Supermarketurile din orașe să se mute la periferie

de Giulia Anghel    |   

Sprijinirea sectorului IMM-urilor este foarte importantă pentru dezvoltarea economică a României, motiv pentru care ar trebui interzisă în viitor funcționarea marilor retaileri în interiorul localităților, taxele de raft să fie eliminate, iar distribuitorii tradiționali de bunuri să aibă acces la finanțare europeană, sunt propunerile de modificări legislative înaintate în cadrul proiectului POCA 111846 de Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România - ACDBR.

 

Schimbările privesc definirea distribuției bunurilor de larg consum întrucât lipsa unei reglementări clare face ca acest sector să nu intre în Strategia națională de competitivitate, prevăzută în HG 775/2015,  și să nu aibă acces la fonduri europene. Întrucât problemele cu resursele umane specializate sunt din ce în ce mai mari, acest aspect este foarte important.

 

În România există acum un deficit de 50.000 de șoferi în distribuție. Sunt firme de resurse umane din Germania care vin și recrutează de pe băncile școlii de formare profesională a șoferilor. Îi selectează, le achită cursurile și, dacă reușesc să ia examenul, au interviuri și pleacă în Germania. Criza de forță de muncă există și în domeniul agroalimentar, în producție și în distribuție. 

Ovidiu Gheorghe, președinte ACDBR

 Hipermarketurile au închis micile afaceri

Concurența marilor retaileri în orașe a dus la închiderea magazinelor din cartiere, de la parterul blocurilor ori de la colțul străzilor și care, deși nu aduceau un venit mare, ofereau locuri de muncă și reprezentau o sursă de venit pentru familiile care le dețineau. Desființarea acestora a dus la șomaj și la plecarea angajaților în alte țări, a fost concluzia membrilor Asociației. Este principalul motiv pentru care supermarketurile ar fi trebuit să funcționeze încă de la început la distanță de 5-10 kilometri de ieșirea din localități. „Astăzi nu mai avem nici capacități mari, nici capacități mici și mijlocii. De asta este foarte important ca toată lumea să se trezească și să dezvoltăm sectorul IMM-urilor. Comerțul se face în procent de 90% numai prin marii retaileri”, a spus Dragoș Frumosu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară

Un concurent pentru marii retaileri

Un alt aspect important este ca în interiorul localităților să existe și afaceri românești și să se organizeze piețe volante la sfârșitul săptămânii ale micilor producători. Prin dezvoltarea lanțurilor de magazine autohtone, nu doar cu produse alimentare, cu orice tip de produse, nu atât de mari ca hipermarketurile, ar putea să existe o concurență pe piață.

„Soluția ar fi aducerea pe piața autohtonă a unui alt jucător  care să concureze cu supermarketurile. Deși la început ar fi magazine mai micuțe, apoi s-ar asocia și ar face un hipermarket românesc, dar din jocul prețurilor din magazinele mici se poate regla treptat piața”, este de părere Dragoș Frumosu

Reprezentanții ACDBR au subliniat și faptul că prețul este mare la raft din cauza cumulului tuturor taxelor pe care marii retaileri le impun prin contracte: taxă de raft, taxă de listă, taxă de poziție. Toate aceste taxe intră în bugetul lor de marketing sunt impuse prin contractele prin care le încheie cu fiecare furnizor de produse și atunci prețul la raft este cu până la 30% mai mare decât la poarta fabricii. Cu aceste taxe se face un joc, astfel încât prețul produselor autohtone să crească la nivel cu cele de import, pentru a fi cumpărat cele din urmă.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri