Ignoranţa ne face să privim cu superficialiate efectele schimbărilor climatice. Aceste modificări sunt însă deja resimțite și la noi: din cauza caniculei, an de an, zeci de localităţi şi sute de mii de oameni din România rămân vara fără apă potabilă. Fenomenul este unul care urmează să se extindă, iar siguranţa populaţiei este pusă în pericol şi de lipsa unor legi care să protejeze apele de contaminarea cu substanţe toxice folosite în agricultură şi industrie.
Este greu să ne imaginăm că o metroplă ca Bucureştiul poate rămâne fără apă potabilă, aşa cum au rămas oraşul Calafat şi alte localităţi din Moldova, Muntenia şi Oltenia, anii trecuţi. Pur și simplu suntem obişnuiţi să deschidem robinetul şi să curgă apa. Deși sunt tot mai lungi perioadele secetoase și cu temeperaturi apropiate de 40 de grade, refuzăm să acceptăm că rezervele de apă vor seca. Şi dacă acest fenomen are un caracter probabil şi nu va avea loc mâine, cel al poluarii rezervelor de apă este unul cert.
Profesorul universitar Daniel Diaconu, de la Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti, ne atrage atenţia că lipsa unor legi care să reglementeze executartea puţurilor de apă duce la contaminarea rezervelor din pânza featică. Dacă doriţi să foraţi un puţ, găsiţi anunţul lipit la semafor, în schimb superficialitatea execuţiei şi proasta etanşare a forajelor duce la poluarea „rezervelor acvifere”, iar localităţile care se alimentează de la reţeua centralizată vor să fie nevoite să-şi crească bugetrele pentru tratarea apei potabile. La acest fenomen se adugă cel al exploatările de petrol şi gaze, mai ales prin metoda forărilor hidraulice, care provoacă o mare detreriorare a calităţii apei.
Problemă de securitate națională
Apa este o chestiune de securitate naţională, dar care nu este înţeleasă corect de actualii guvernanţi afirmă Daniel Diaconu. „Achiziţionarea de terenuri de către persoanele străine va conduce la imposibilitatea accesării rezervelor de apă, prin refuzul lor de a intra pe proprietăţi. Este un risc actual cu care ne confruntăm, deşi sunt unele legi în acest sens", spune profesorul.
O altă problemă legată de siguranţa naţională este obstrucţionarea Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, care încearcă, de ani de zile, achiziţionare unei fabrici de îmbuteliere a apei pentru rezerva de stat. În prezent „apa din rezerva de stat este cumpărată de pe piaţa liberă, deşi Societatea Naţională a Apelor Minerale, cu capital integral de stat, încearcă să achiziţioneze o fabrică proprie de îmbuteliere a apei în condiţiile în care are acces la finanţare şi dispune de volume de apă ce sunt nevalorificate de ceilalţi îmbuteliatori de pe piaţa internă. Această societate doreşte să asigure apa din rezerva de stat, pentru spitale, şcoli şi pentru populaţiile afectate de calamităţi naturale, cu un adaos comercial de doar 10% din preţul de producţie, dar acest demers este obstrucţionat sistematic".
Principalul pericol, educaţia precară
Lipsa unei educaţii care să contribuie la reducerea risipei cantitative şi calitative a apei este o bombă cu ceas. În România nu se practică utilizarea apelor „gri” (apa netratată, luată direct din lacuri, de exemplu) pentru spălarea autoturismelor personale sau la toalete şi nu sunt încurajate înfiinţarea de sisteme de reciculare a apei la nivel local sau utilizarea celor pluviale, deoarece furnizorul de apă are interesul să încaseze cât mai mult de la clienţii săi. Aici Fondul pentru Mediu ar avea un cuvânt de spus în acţiuni de educare şi încurajarea de construire a unor astfel de sisteme. Daniel Diaconu mai recomnadă ca serviciile centralizate de salublitate să se ocupe de spălarea trotuarelor cu ape „gri", pentru ca vara cetăţenii să nu mai fie obligaţi să spele trotuarele cu apă de la robinet.
Cerinţele de apă sunt în permanentă creştere, fiind strâns legate de asigurarea cu hrană a populaţiei, cât şi pentru producţia industrială, iar volumele de apă utilizabile scad în permanenţă din cauza deteriorării calităţii acesteia.
Următorul val de refugiaţi, care se va deplasa spre Nord, va fi cel al oamenilor care caută apă – așa-numiții „refugiați hidrici”, spun specialiștii