Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Suspendarea Parlamentului britanic, considerată ilegală de Tribunalul Suprem

UPDATE Suspendarea Parlamentului britanic, considerată ilegală de Tribunalul Suprem

Tribunalul Suprem din Regatul Unit a hotărât, în unanimitate, că suspendarea Parlamentului timp de cinci săptămâni este ilegală. Decizia de întrerupere a activității legislativului britanic a fost luată de premierul conservator, Boris Johnson. ''Aceasta nu a fost o suspendare normală. Ea a împiedicat parlamentul să îşi îndeplinească rolul său normal'', a declarat preşedintele tribunalului, Brenda Hale.

Cei 11 judecători ai instanţei judiciare supreme din această ţară aveau de examinat două recursuri diferite: cea a Curţii de Apel din Scoţia, care a considerat ilegală măsura adoptată de şeful guvernului de la Londra, şi cea a Tribunalului Superior din Londra, care a considerat că respectiva chestiune este de competenţa politicului.

La puţin timp după acest anunţ, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, i-a cerut premierului Boris Johnson să demisioneze. Acesta a solicitat și convocarea imediată a parlamentului de la Londra.

Comisia Europeană a refuzat să facă vreun comentariu referitor la 'chestiunile constituţionale interne ale Regatului Unit.

Preşedintele Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic), John Bercow, i-a chemat pe deputaţii britanici să-şi reia activitatea miercuri, la ora locală 11:30 (10:30 GMT). Acesta a salutat  decizia Tribunalului Suprem. 

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri