Jurnalul.ro Ştiri Locale Suspiciune de botulism la opt copii dintr-o localitate din Timiș

Suspiciune de botulism la opt copii dintr-o localitate din Timiș

de Redacția Jurnalul    |   

Opt copii sunt internați în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Victor Babeș Timișoara cu suspiciune de botulism. Potrivit reprezentanților spitalului, doi dintre copii necesită monitorizare permanentă. Copiii internați au vârstele cuprinse între trei și șapte ani.

„Copiii internați au fost simptomatici. Șase dintre ei au dificultăți la înghițire și ptoză palpebrală (căderea pleoapei), iar alți doi au in plus stări de somnolență și fenomene digestive. Tuturor le-am administrat deja antitoxină botulinică și starea lor de sănătate s-a îmbunătățit considerabil. Vor mai rămâne câteva zile în spital pentru supraveghere. Unul dintre copii, un băiețel, a fost internat inițial la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, în Secția de Terapie Intensivă, dar am decis să îl transferăm la noi, iar acum este într-o stare mult mai bună. Deocamdată, nu știm care a fost cauza infecției. Direcția de Sănătate Publică efectuează o anchetă în acest sens”, spune Ade Raluca Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Potrivit medicilor, tratamentul precoce este esențial în gestionarea botulismului.

„Au fost prelevate probe de la toți copiii și transmise la DSP, iar de acolo, mai departe, la Institutul Cantacuzino din București. Am și început să administrăm tratamentul. Am avut noi, în spital, câteva flacoane. Apoi, cu ajutorul Centrului Național de Control pentru Boli Transmisibile, am obținut alte doze, de la Drobeta Turnu Severin și Sibiu. Și mai avem în așteptare câteva doze pregătite să fie transferate în orice moment de la Târgu Mureș la Timișoara”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Specialiștii din Timișoara arată că botulismul este o intoxicație severă cauzată de toxina botulinică produsă de bacteriile Clostridium botulinum. Această toxină poate afecta sistemul nervos, provocând paralizie musculară și, în cazuri extreme, punând în pericol viața pacientului. Printre simptomele ce pot apărea se numără: slăbiciune musculară, dificultăți de respirație, vedere încețoșată, dificultăți în înghițire, fenomene digestive și chiar paralizie. Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiții de anaerobioză din alimente (în absența oxigenului).

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: botulism timiş
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri