Jurnalul.ro Special Guvernul închide o piață de 4 milioane de euro: „Turismul de cursuri”. Instruirea se face în destinații de lux, la prețuri care pot atinge 7.000 lei/persoană

Guvernul închide o piață de 4 milioane de euro: „Turismul de cursuri”. Instruirea se face în destinații de lux, la prețuri care pot atinge 7.000 lei/persoană

de Diana Scarlat    |   

Guvernul a votat, ieri, o Ordonanță de Urgență prin care taie bugetele instituțiilor pentru cursurile de formare continuă, până la finalul anului. Actul normativ prevede mai multe măsuri similare, pentru a se reduce deficitul bugetar. Decizia afectează atât afacerile din domeniul organizării de cursuri, cât și pe cele din turism, pentru că toate rezervările pentru cazare au fost deja făcute. Firmele care organizează cursuri nu pot decât să aștepte începutul anului 2025, după ce deja au mai trecut o dată prin această situație, la începutul acestui an, în urma blocării sau a întârzierii plăților din partea instituțiilor statului

Statul român a creat, prin legislație, o adevărată industrie a cursurilor de formare continuă pentru bugetari. Este o industrie care se bazează pe sume uriașe din afaceri cu statul, dar legal – sume alocate pentru formarea profesională continuă, conform Codului administrativ. Această nouă industrie primește în jur de 20 de milioane de lei pe an, conform unui calcul estimativ, bazat pe cheltuielile din ultimii ani ale instituțiilor. Statul nu mai dă acești bani, dar nici nu mai încasează taxele și impozitele aferente activităților de formare profesională în destinații turistice și hoteluri de lux.

Cursurile pentru angajații statului sunt obligatorii, impuse prin lege, iar pentru a se putea organiza, s-au înființat firme care oferă pachete complete, incluzând servicii de cazare și masă în deplasările de grup ale angajaților. Legea nu prevede, dar nici nu interzice achizițiile unor pachete complete, care conțin training și deplasare în destinații de lux pentru angajații statului. 

Pregătirea profesională a funcționarilor publici este reglementată de Codul Administrativ, care prevede dreptul acestora de a beneficia de cursuri o dată la doi ani, dar și de decontarea cheltuielilor cu transportul, cazarea și masa. Textul legii a fost făcut în așa fel încât să permită crearea acestei industrii, deși nu se specifică în lege faptul că este vorba despre „teambuilding-uri” în destinații turistice de top, plătite din bani publici.

O săptămână gratis, la munte și la mare

De la începutul introducerii acestor cursuri obligatorii, instituțiile au ales pachetele turistice cele mai convenabile, acestea fiind și cele mai scumpe, tocmai pentru că legea permite, deși nu recomandă în mod explicit. Iar pentru a putea oferi toate condițiile cerute de instituții pentru aceste activități, firmele trebuie, la rândul lor, să se asigure că pot rezerva spațiile de cazare necesare, iar regulile din turism îi obligă să blocheze un număr foarte mare de camere, pentru grupuri. 

Tăierile de fonduri pentru cursuri, decise de Guvern pentru perioada următoare, ar putea să bage în faliment atât firmele care organizează cursuri, cât și hoteluri sau pensiuni care vor rămâne goale.

Este adevărat că această formă de afacere stoarce bani de la bugetul statului, oferindu-le angajaților mai mult concedii gratuite, în condiții de lux, dar totul se face conform Codului administrativ şi legislaţiei funcționarilor publici care obligă instituțiile să asigure minimum 30 de ore pentru promovarea în gradul profesional următor, pentru fiecare angajat al statului.

Firmele care s-au axat pe acest tip de business trăiesc în mare măsură din contractele cu statul, dar o fac în baza legii. Iar funcționarii nu s-au orientat în funcție de calitatea lectorilor, ci mai ales în funcție de pachetul turistic.

Pot merge și în concediu cu familia

Astfel, concurența de pe această piață - foarte profitabilă atunci când Guvernul nu taie fondurile instituțiilor - se face astfel încât să acopere cele 30 de ore de formare obligatorie, cu pachete de 5-7 zile, adică un sejur plătit din banii statului pentru fiecare angajat, la care s-a adăugat și familia bugetarului, dacă nicio lege nu a interzis deplasarea împreună cu însoțitori. 

În descrierile ofertelor de pe paginile web ale firmelor apar oferte cu bonusuri și reduceri de grup, dar și alte bonusuri specifice turismului pentru familii, care includ cazare 2 adulţi + 1 copil sau 2 copii, cu mic dejun inclus şi bonuri de masă bonus sau all inclusive, la hoteluri de lux. 

Cele mai căutate destinații pentru cursurile obligatorii, transformate de la început în săptămâni de concediu cu familia, de la bugetul de stat, sunt Valea Prahovei, Litoralul și Delta Dunării, Maramureș sau Bucovina, iar cele mai multe oferte includ cursuri cu 7 nopţi de cazare. 

Prețurile unui astfel de pachet variază între 2.500 și 7.000 de lei de persoană, în funcție de condițiile de cazare – foarte apropiate de prețurile pachetelor turistice echivalente, ceea ce arată că din suma totală, cea mai mare parte a banilor merge către serviciile turistice, nu către lectori, iar firmele organizatoare au prețuri la cazare mai bune decât agențiile de turism care vând aceleași pachete, dar fără orele de curs.

Plățile se fac greoi, cu mari întârzieri

Firmele fac și contracte cu traineri, cele mai bune companii angajând pentru aceste activități cadre universitare şi formatori cu expertiză notabilă în domeniile pe care le predau, iar o sistare bruscă a activității afectează inclusiv lectorii și relațiile contractuale ale firmelor organizatoare cu aceștia. Trainerii trebuie să pregătească suporturi de curs și planificări ale orelor de predare. Chiar dacă s-a mai discutat despre lipsa de interes real a angajaților statului pentru formarea continuă, cei care lucrează efectiv pentru pregătirea cursurilor trebuie să depună toate eforturile, pentru care nu-și mai primesc banii.

Reprezentantul unei astfel de firme a explicat, pentru Jurnalul, că au mai fost probleme legate de întârzierea plăților făcute de instituții, iar anul acesta s-au recuperat banii pe cursurile de anul trecut abia în aprilie sau mai. Deși teoretic ar fi putut organiza aceste activități de la 1 ianuarie până pe 31 decembrie, de fapt sunt doar perioade scurte în care se pot face cursurile, iar anul acesta se făcuse planificarea pentru ultimele cinci luni, în care activitatea ar fi trebuit să fie intensă.

Ordonanța Guvernului stopează activitatea până în luna ianuarie. Cum nu s-au semnat contractele, nicio firmă care este în această situație nu poate depune contestație și nu poate cere despăgubiri.

Într-o situație și mai dificilă sunt hotelurile și pensiunile care se bazau pe grupuri foarte mari după terminarea perioadei de concedii. 

Firmele care organizează aceste cursuri, oferind pachete complete de cazare și masă, au inclusiv oferte pentru a aduce trainerii la sediile instituțiilor sau online, însă cererile pentru destinații de lux, cu pachetele all inclusive pentru toată familia au venit din partea beneficiarilor. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri