Jurnalul.ro Ştiri Externe Talibanii, în paturile soldaților americani

Talibanii, în paturile soldaților americani

În ziua în care forțele SUA s-au retras din Afganistan, în august 2021, talibanii s-au dus glonț în Hollywoodgate - baza militară a CIA din Kabul. Nu tot cea au găsit acolo le-a fost de folos, pentru că americanii au lăsat în urmă frigidere întregi cu băuturi alcoolice. Trecând însă pe lângă acestea, au dat peste Peștera lui Ali Baba, plină cu armament. A fost o surpriză de proporții pentru ei, dar și pentru opinia publică internațională, care a aflat ceva mai târziu. Printr-o întâmplare unică, secvențe cu talibani instalați în tabăra americană au fost filmate timp de un an și asamblate într-un documentar de mare succes numit chiar „Hollywoodgate”.

După „Fuga din Kabul”, Ibrahim Nash'at, jurnalist și regizor egiptean stabilit în Germania, a reușit performanța de a convinge doi lideri talibani să îi permită să filmeze în Afganistan. 

„M-am gândit să fac un film despre acest spațiu nebun (baza Hollywoodgate n.n.) care a fost american și apoi a fost ocupat de forțele aeriene talibane. M-am gândit că ar putea fi vorba despre cum dorm ei în paturile americane, dar a devenit mult mai mult despre arme”, a povestit Nash'at pentru BBC. 

Cei care i-au deschis porțile au fost Malawi Mansour, proaspătul numit pe atunci comandant al forțelor aeriene ale Afganistanului, și tânărul locotenent taliban MJ Mukhtar, care visa să intre în aviație și să se răzbune pe americani.

 

Pradă de război: arme americane de 7 miliarde

Din filmările în stil musca-pe-perete, în care jurnalistul nu interferează deloc cu personajele din imagini, publicul vede vestigiile vieții trupelor americane, cum ar fi benzile de alergare (comandantul Mansour cere în film să îi fie trimis unul la el acasă), indicatoare pentru toalete unisex și un frigider care conține alcool, dar și o parte din stocul de arme de 7 miliarde de dolari pe care SUA au confirmat ulterior că le-au lăsat în urmă, inclusiv 73 de avioane și 100 de vehicule militare.

Comandamentul militar american a declarat la acea vreme a retragerii că echipamentul militar a devenit „imposibil” de utilizat din nou. Cu toate acestea, Nash'at filmează reparații de aeronave în curs de efectuare, iar documentarul prezintă scene în care subordonații săi îl asigură pe Mansour că există deja aparate reparate și gata de a fi testat în zbor.

Și, într-adevăr, scenele filmate un an mai târziu, în august 2022, arată o paradă militară la Baza Aeriană Bagram, în fața premierului și ministrului apărării afgan, cu o mare parte din armamentul SUA expusă triumfător, sub privirile invitaților din țări precum Rusia, China, Pakistan și Iran. Cu această ocazie, la comanda lui Malawi  Mansour, mai multe avioane survolează baza.

„Diavolul ăla filmează”

Căutând să spună noua poveste a Afganistanului, Nash'at s-a trezit că merge pe marginea prăpastiei.

„Diavolul ăla mic filmează”, se aude în film vocea unui militar taliban care se adresează locotenentului Mukhtar, chiar în prezența lui Nash’at. „Sper că nu ne face rușine în fața Chinei”.

Cu altă ocazie, însuși comandantul Mansour spune cu dezinvoltură în fața lui Nash'at că „dacă intențiile lui sunt rele, va muri în curând”.

Întrebat despre asta, Nash'at spune: „De fapt, nu am înțeles ce spuneau ei în acel moment. I-am cerut traducătorului să nu-mi spună lucruri rele pe care le-au spus despre mine. Nu am vrut să mă sperie".

După parada din Bagram, Nash'at nu a mai apucat să mai filmeze nimic. Imediat, agenții talibani de informații au vrut să vadă ce a filmat. „Mi-au spus: «Hei, vino mâine la biroul nostru cu tot materialul tău, vrem să-l verificăm». Pentru mine, aceasta a fost o alertă uriașă”.

„La aceste tipuri de regimuri, în momentul în care mergi pe acel drum, va fi o spirală descendentă, nu va fi niciodată ceva bun”, spune Nash'at. Regizorul a mers direct la aeroportul din Kabul și a părăsit Afganistanul.

Rețelele media americane au relatat că armele SUA lăsate în urmă în Afganistan au apărut în alte conflicte din întreaga lume.

„Filmul arată transformarea talibanilor dintr-o miliție într-un regim militar”

Ibrahim Nash'at

Subiecte în articol: talibani pat soldati americani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri