„La data de 23 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată direct, de personalul medical, cu privire la faptul că, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, s-a prezentat un bărbat, care prezenta mai multe plăgi produse prin înjunghiere. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 02:00, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit cu un cuțit în zona abdominală de o persoană”, transmite IPJ Gorj.
Polițiștii au stabilit că victima ar fi fost lovită de bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
„În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că victimei i-a fost pusă în pericol viața, motiv pentru care a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei, din lovire sau alte violențe în tentativă la infracțiunea de omor. Bărbatul căutat se numește Mutu Ioan Romică, de 29 de ani și locuiește în municipiul Târgu Jiu. Ca semn particular, bărbatul prezintă un tatuaj cu un pistol mitralieră pe ceafă. Rugăm cetățenii care îl văd pe bărbatul căutat să nu intervină și să apeleze numărul de urgență 112”, se menționează în finalul comunicatului.
cluj
(sursa: Mediafax)