Jurnalul.ro Ştiri Observator Bugetul pentru a doua rundă a programului Casa Verde Fotovoltaice, consumat în primele trei minute

Bugetul pentru a doua rundă a programului Casa Verde Fotovoltaice, consumat în primele trei minute

de Redacția Jurnalul    |   

În a doua rundă de înscrieri în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, care a început miercuri dimineață, s-a consumat întregul buget de înscrieri în trei minute, anunță ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„Alte 12.253 de case unifamiliale vor putea fi dotate cu panouri solare, de data aceasta în Regiunea Centru. În a doua rundă de înscrieri în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, care a început în această dimineață, s-a consumat întregul buget de înscrieri în 3 minute”, anunță Tanczos Barna.

El precizează că în Regiunea Centru, bugetul alocat a fost de aproape 250 de milioane de lei.

„Sistemul informatic a făcut față și de această dată cererii uriașe. Felicitări colegilor, mulțumiri STS! Săptămâna viitoare va fi rândul județelor din Moldova, mai exact Regiunea Nord Est, iar apoi, în a doua săptămână a lunii iunie iși vor putea înregistra cererile locuitorii din Regiunea Nord Vest”, încheie ministrul mediului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tanczos barna casa verde
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri