“E prima zi din Săptămână Patimilor. E săptămâna în care mulți vor ține post alimentar. Postul nu e despre înfrânare cât despre curățire… Nu o să devenim normali peste noapte, dar un post al gândurilor s-ar putea să ne ajute să ne curățăm de funingine mințile și sufletul. Altfel, vom continua să ne “curățam” unii pe alții”. Asta gândeam anul trecut şi, într-o altă combinaţie de cuvinte, eram gata-gata să scriu acelaşi lucru şi anul ăsta. După vreo două rânduri mi-am dat seama că am mai spus o dată asta. Nu mi-a fost greu să găsesc când.
Deosebirea faţă de anul trecut e agitaţia electoralo-juridică. În rest, nu s-a schimbat nimic! Minţile întunecate, online sau offline, par mai multe ca niciodată. E îndeajuns să deschizi internetul sau televizorul ori să caşti urechile în jur ca să te înspăimânţi. Ura curge valuri, valuri, neîncrederea e o stare de fapt, înverşunarea e omniprezentă în discurs, fie el public sau privat. Din afară, părem o naţiune pe picior război. Un război cu toată lumea şi cu nimeni.
Ştiţi câte sensuri are un simplu cuvânt în zilele noastre? Cuvântul e patimi iar nebunia pe care o trăim i-a dat puteri pe care nici Dex-ul ori Biblia nu le pot cuprinde.
Punem patimă în scandaluri, suntem pătimaşi în duşmănii, pătimim după ce ne-au făcut alţii, patima ne întunecă judecata... Aş putea merge la nesfârşit. Trăim în ţara patimilor şi pătimim pentru asta. Nu e deloc un joc de ieftin de cuvinte. E scump şi-i simţim preţul, zilnic, fiecare pe pielea lui!
Mi-ar plăcea ca anul viitor să mă uit la acest text şi să spun că vremurile şi oamenii s-au schimbat iar patimile s-au domolit. Dar mi-e teamă că vom intra în Săptămâna patimilor convinşi că mai rău nu se poate iar la finalul ei vom descoperi că patimile noastre n-au nici pauză şi nici sfârşit. Să dea Dumnezeu să n-am dreptate!