Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tarcea: Dacă am specializa completurile la Instanţa supremă, am încălca principiul repartizării aleatorii a dosarelor

Tarcea: Dacă am specializa completurile la Instanţa supremă, am încălca principiul repartizării aleatorii a dosarelor

Preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, a susţinut miercuri, în cadrul dezbaterilor de la Curtea Constituţională, că specializarea judecătorilor în fapte de corupţie ar încălca principiul repartizării aleatorii a dosarelor şi "ar fi absurd" ca un magistrat să nu poată judeca o cauză pentru că nu ar fi în domeniu.

Cristina Tarcea a participat la şedinţa CCR în care a fost discutată sesizarea depusă de Florin Iordache în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în cazuri de corupţie.

"Ce ar însemna completuri specializate la Curtea supremă? Ce înseamnă specializare? Este specializarea completului ca entitate abstractă sau specializarea judecătorului? Avem 9 completuri mari şi late la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă am specializa două sau am specializa trei completuri, nu am face altceva decât să încălcăm o dispoziţie extrem de importantă care se referă la repartizarea aleatorie a dosarelor. Am avut ani în care 100% din dosarele de fond de la ÎCCJ erau cauze de corupţie, ani în care erau 90%, 80%, 70%. Ce făceau celelalte completuri de fond? Judecau cauze de corupţie în 2-3 completuri de judecată, iar ceilalţi ar fi aşteptat să le vină rândul când soluţionau apelurile la aceleaşi dosare, pentru că, în apel, nu se punea problema specializării pe fapte de corupţie. Este absurd să nu poţi judeca în primă instanţă pentru că nu eşti specializat, dar să poţi pronunţa o hotărâre definitivă în apel pe fapte de corupţie", a explicat Tarcea.

Şefa Instanţei supreme a precizat că sunt doar câteva curţi de apel din ţara care au completuri specializate pe fapte de corupţie - instanţele din Alba Iulia, Bihor şi parţial Galaţi, arătând că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale privind existenţa unui conflict de natură constituţională va afecta grav şi celelalte instanţe din ţară.

Tarcea a mai spus că toţi judecătorii de la Curtea supremă sunt specializaţi în dosare de corupţie, deoarece magistraţii de aici, spre deosebire de alte instanţe, au şi alte atribuţii, respectiv dau soluţii de principiu, unifică practica judiciară, asigură interpretarea unitară a legii, inclusiv în legătură cu infracţiunile de corupţie.

Pe 25 martie, Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile către Florin Iordache. AGERPRES

Subiecte în articol: cristina tarcea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri