Mii de oameni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România.
Târgul este organizat de sute de ani în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) şi păstrează caracteristicile tradiţionale autentice.
Organizatorii anunţă, printr-un comunicat transmis AGERPRES, câteva dintre ingredientele ediţiei din acest an - spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte de muzică folk şi muzică uşoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber.
"Târgul de Fete de pe Muntele Găina este pe drept cuvânt un brand important al României, iar manifestarea este cunoscută ca fiind cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. În vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească, venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. În prezent Târgul de Fete de pe Găina reprezintă şi încercarea noastră de a susţine şi promova meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile dar şi muzica populară autentică. Sperăm ca şi în acest an mii de oameni să urce pe Muntele Găina pentru a preţui împreună tradiţiile noastre strămoşeşti", a spus managerul Centrului de Cultură "Augustin Bena" Alba, Alexandru Pal.
Târgul se desfăşoară atât în comuna Avram Iancu, la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou montan la o altitudine de aproape 1.500 de metri, într-o zonă pitorească.
Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, deschiderea oficială fiind dată de tulnicăresele din Apuseni şi de cântecul lor unic, tulnicul fiind un instrument simbol al Târgului de Fete dar şi al Ţării Moţilor.
În acest an, în deschiderea festivă se va alătura şi Fanfara "Augustin Bena" a judeţului Alba. De la ora 14,00 va avea loc la Muzeul Memorial "Avram Iancu" un moment evocator în memoria "Crăişorului munţilor", cel care a fost declarat de Parlamentul României erou al naţiunii române. În centrul comunei Avram Iancu va avea loc un târg al meşterilor populari dar şi o expoziţie de fotografie etnografică denumită "Timp Străvechi", aceasta fiind semnată de Vasile Sârb şi elevii săi de la Clasa de Arte Vizuale Moderne din cadrul Centrului de Cultură "Augustin Bena".
În program sunt incluse apoi activităţi de educaţie artistică şi culturală pentru copii, realizate de reprezentanţii Şcolii de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură "Augustin Bena" Alba.
La ora 17,00 în centrul comunei Avram Iancu se va desfăşura un spectacol folcloric în care vor evolua diferite ansambluri din regiune. La ora 20,00 va avea loc un foc de artificii, iar apoi participanţii vor urca pe Muntele Găina.
Târgul de Fete se va muta sâmbătă seara pe Muntele Găina, unde de la ora 21,00 va avea loc un recital susţinut de trupa RE-BORN, iar de la ora 21,40 un concert extraordinar de muzică folk cu Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Vali Şerban şi Florin Săsărman. Petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii, atmosfera fiind întreţinută de MC şi DJ SEGA, într-un show unic de lumini şi efecte speciale.
Duminică, Târgul de Fete va începe la ora 10,00, cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum şi oficialităţile prezente la eveniment vor depune coroane de flori. Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara "Augustin Bena" a judeţului Alba. La ora 10,30 va fi deschis Târgul Meşterilor Populari la care meşterii vor prezenta obiecte tradiţionale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani.
La ora 11,00 va începe un spectacol extraordinar de folclor.
Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea in cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu "strigături", iar fetele "se luau", nu se cumpărau.
În decursul timpului la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a sfinţit "Crucea Iancului".
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură "Augustin Bena" Alba, Primăria comunei Avram Iancu, în parteneriat cu consiliile judeţene din Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara.