Aflaţi în degringoladă după dezastrul de la alegerile parlamentare, liberalii caută un lider cu mână de fier care să redreseze partidul în perspectiva revenirii la putere. Ultima găselniţă a şefilor din Modrogan o reprezintă tentativa de a-l atrage pe Călin Popescu Tăriceanu înapoi în partid, variantă în care ALDE ar trăda PSD iar social-democraţii ar rămâne în afara guvernării.
Varianta revenirii lui Călin Popescu Tăriceanu la şefia PNL a fost vehiculată imediat după consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi partidele înfrânte în alegeri. Raluca Turcan, liderul interimar al PNL, a fost cea care a propus o repliere a forţelor de dreapta într-o coaliţie anti-PSD care să-i lase pe social-democraţi cu ochii în soare, în ciuda scorului istoric de peste 45%. Şeful statului a turnat şi el gaz pe foc, menţionând în treacăt că o coagulare a dreptei “ar fi posibilă aritmetic”. "Dacă este posibil şi politic, vom vedea", a precizat Iohannis după tatonări. Scenariul a căpătat amploare pe scena politică după zvonurile potivit cărora ALDE şi PSD nu s-ar înţelege la împărţirea posturilor din Guvern. "PNL e într-o criză atât de mare încât nu exclud posibilitatea ca PNL să aibă nişte negocieri cu ALDE şi eventual să-l aducă pe Tăriceanu preşedinte la PNL în urma unei fuziuni. El are o cotă mare de încredere. Niciun lider de acolo nu e la nivelul lui de încredere, circa 40% ", a punctat şi liderul PMP Traian Băsescu. Pe holurile Parlamentului, Tăriceanu a inflamat şi mai mult speculaţiile, recunoscând indirect că liderii PNL îl curtează. “Nu pot să vă ascund că există și demersuri mai puțin oficiale, prin care PNL-ul încearcă să iasă din această situație. PNL-ul are nevoie astăzi în primul rând de o clarificare ideologică. Suntem pe poziţii foarte îndepărtate unii de alţii aşa cum s-a văzut în ultimii doi ani”, a spus şeful ALDE. Mai mult, Tăriceanu pretinde “cât mai multe” posturi guvernamentale pentru partidul său şi a reacţionat râzând la ipoteza ca ALDE să susţină un Guvern monocolor PSD. “Ce să facem? Să ne mai uităm o dată la rezultatul alegerilor”, a pufnit ironic preşedintele Senatului.
Raeţchi: “Să se ducă la PSD”
Varianta ca Tăriceanu să preia conducerea PNL a fost comentată şi de fostul premier Victor Ponta, unul dintre apropiaţii şefului ALDE. ”Din rezultatul votului (n.r. - liberalii) au înţeles că trebuie să o schimbe pe Gorghiu cu Turcan. Şi să se roage acum de Tăriceanu să trădeze, acelaşi Tăriceanu pe care îl măscăreau şi umileau ca nişte farisei când le-a zis că pleacă pentru că au rupt USL şi s-au aliat cu PDL ca să înscrie în PPE! Mare e Grădina Domnului!”, a reacţionat Ponta. În schimb, deputatul Ovidiu Raeţchi i-a sugerat lui Tăriceanu să-şi ia gândul de la şefia PNL. “Ca un adevărat oportunist, a plecat din PNL în 2014, într-un moment în care credea că Victor Ponta va deveni preşedintele României, şi nu Klaus Iohannis. Între timp, ALDE a devenit un satelit al partidului condus acum de Liviu Dragnea şi, de aceea, îi sugerez lui Tăriceanu să se autopropună lider al PSD, partid la dispoziţia căruia se află de ani de zile. Sau lider al PRU, partid mult mai apropiat de performanţele sale electorale, al cărui lider informal este Victor Ponta, un alt stăpân al lui Tăriceanu. De fapt, în cel mai fericit caz, Călin Popescu-Tăriceanu ar putea ajunge în fruntea cozii de la permise”, a fost mesajul deputatului liberal.
Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte ALDE: Înainte de a discuta cu o persoană, trebuie să vezi dacă eşti compatibil cu ea, dacă îmbrăţişezi aceleaşi principii şi aceleaşi valori. Cel puţin acum ar fi trebui o lămurire ideologică, de principii. Nu mă simt confortabil, atâta vreme cât văd că nu s-a schimbat nimic fundamental.
Scenariul ca Tăriceanu să revină la şefia PNL a fost lansat miercuri seară de vicepreşedintele ALDE, fostul ministru al Energiei, Andrei Gerea. “Îl văd pe Tăriceanu în fruntea PNL”, a spus Gerea, care a luat în calcul reunificarea PNL printr-o fuziune cu ALDE. În acelaşi timp, noul secretar general al PNL, Marian Petrache, nu a exclus varianta ca liberalii să-l propună pe Tăriceanu în funcţia de premier al unei coaliţii de dreapta, caz în care pactul nesemnat dintre ALDE şi PSD ar fi în real pericol.
Călin Popescu Tăriceanu a fost preşedintele PNL din octombrie 2004 până în martie 2009, când a pierdut şefia partidului în faţa lui Crin Antonescu.
Ludovic Orban, PNL: Toate speculaţiile apărute pe tema apropierii ALDE de PNL în vederea formării unei majorităţi fără PSD nu au nicio bază. Ele nu reprezintă decât o tactică a ALDE de a arăta pisica PSD pentru a îşi maximiza pretenţiile la negocieri. Din păcate pentru ALDE, astăzi nu este altceva decât un PSD mai mic, care va dispărea atunci când PSD nu o să mai aiba nevoie de "tovarăş de drum".