Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Daniel Constantin este manelistul politicii româneşti

Tăriceanu: Daniel Constantin este manelistul politicii româneşti

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat vineri că îi pare bine că Daniel Constantin a fost exclus din partid, întrucât şi-a dat seama că acesta nu are "niciun fel de principii în viaţă" şi este "manelistul politicii româneşti". 

"Am avut un moment în care, odată cu Congresul care s-a desfăşurat în ALDE şi în care, într-un fel, s-au separat lucrurile, mi s-a părut că e regretabil că domnul Daniel Constantin a fost exclus din partid. Astăzi, privind puţin la ce se întâmplă, ajunge să îmi pară bine (...) pentru că înţeleg acum şi mai bine profilul persoanei şi caracterul ei. Ce înseamnă să nu ai niciun fel de principii în viaţă. A început să facă politică în Partidul Conservator, deci, presupun că avea convingeri legate de doctrina conservatoare. După aceea, o dăm la o parte, o aruncăm la gunoi, trecem la liberali. Scăpăm şi de chestia cu liberalii şi acum ne facem ultranaţionalişti, că văd că cochetează cu ideea formării unui partid naţionalist. De ce? Pentru că simte că pe piaţa politică e nevoie de aşa ceva", a spus Tăriceanu, în discursul său rostit la Conferinţa Naţională a tineretului ALDE. 

În opinia liderului liberal-democraţilor, Constantin este precum un cântăreţ care renunţă la "muzica cultă", în favoarea manelelor. 

"Asta este exact ca un cântăreţ care se uită, se duce la o nuntă şi vede că la nuntă lumea se bucură când ascultă manele. Şi atunci cântăreţul lasă muzica cultă şi zice că 'manele se cer, manele cânt!'. Aşa şi domnul Daniel Constantin. El este manelistul politicii româneşti. Dacă vreţi să faceţi politică serioasă şi pe termen lung, vă spun eu: nici nu ascultaţi manele, nici nu cântaţi manele! Învăţaţi după note şi după note liberale!", le-a transmis Tăriceanu membrilor TLDE, citează Agerpres.

Lucrările Conferinţei Naţionale a Tineretului Liberalilor şi Democraţilor (TLDE) se desfăşoară vineri la Palatul Parlamentului, aproximativ 600 de delegaţi din cele 47 de filiale urmând să îşi aleagă conducerea. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri