Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu consideră utilă competiţia în politică, el precizând, marţi, că termenul de depunere a candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al ALDE nu s-a încheiat.
"Vom vedea. Nu s-a încheiat termenul de depunere a candidaturilor", a declarat Tăriceanu, la Senat.
Întrebat dacă s-ar simţi mai confortabil având concurenţă, Tăriceanu a spus: "Da. Întotdeauna eu cred că este utilă concurenţa, competiţia mai bine zis, în politică".
Delegaţia permanentă a ALDE a decis convocarea Congresului extraordinar al formaţiunii în data de 21 aprilie, iar cel ordinar în 22 aprilie. www.agerpres.ro