Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, despre scrisoarea lui Iohannis: Vom stabili în Biroul permanent paşii care trebuie urmaţi conform legii

Tăriceanu, despre scrisoarea lui Iohannis: Vom stabili în Biroul permanent paşii care trebuie urmaţi conform legii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că Biroul permanent va analiza cererea şefului statului de organizare a referendumului şi vor fi urmaţi paşii prevăzuţi de lege, dar susţine că prin tema combaterii corupţiei preşedintele Iohannis "pune o etichetă nedorită pe România".


"Documentul a fost dat întâi la presă, că nu era făcut pentru Parlament, era făcut să facă valuri în presă. La Parlament avem un Regulament şi o lege care ne obligă în atari condiţii să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de preşedinte. Vom discuta acest lucru în Biroul permanent şi vom stabili paşii care trebuie urmaţi conform legii. Cât priveşte substanţa referendumului, chestiunile pe care preşedintele vrea să le ridice, de la ce a plecat şi la ce a ajuns, este distanţă foarte mare. Probabil că între timp consilierii l-au tras de mânecă şi i-au spus, vedeţi că pe chestiunile legate de graţiere nu se poate organiza referendum dintr-un motiv foarte simplu. Nu există nici iniţiativă populară de organizare a referendumului pe graţiere. Deci nu se poate legifera în acest fel, şi dacă nu se poate legifera nu se poate organiza nici referendum. Şi acest lucru este foarte clar scris în Constituţie", a afirmat, marţi, Tăriceanu la Antena 3.

El a explicat că prin abordarea temei combaterii corupţiei preşedintele "face o greşeală strategică şi dăunează mult percepţiei pe care românii şi străinii o au o despre ţara noastră".

"Preşedintele a ales alte teme care, în fine, rămân de văzut. Cred că toată lumea este de acord cu combaterea corupţiei. Ceea ce mi se pare mie extrem de păgubos este că în acest fel preşedintele pune o etichetă definitiv pe România, o etichetă nedorită, şi care nu este corespunzătoare realităţii şi anume că România este o ţară coruptă. În România există corupţie cum există în toate ţările din lume. E un fenomen care trebuie combătut. Dar cred că în felul acesta preşedintele face o greşeală strategică şi dăunează mult percepţiei pe care şi românii şi străinii o au o despre ţara noastră", a adăugat Tăriceanu.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri