Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu îi acuză pe Iohannis și pe membrii „Guvernului său” că au întârziat deliberat măsurile contra COVID-19

Tăriceanu îi acuză pe Iohannis și pe membrii „Guvernului său” că au întârziat deliberat măsurile contra COVID-19

Călin Popescu Tăriceanu a primit un document de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin care se arată că primele înştiinţări referitoare la situaţia COVID-19 au fost transmis autorităţilor române încă din 6 ianuarie.

Călin Popescu Tăriceanu a publicat documentele primite de la MAE, în care se arată când au fost înştiinţate autorităţile române despre situaţia coronavirus. Conform documentului, primele date au fost comunicate pe 6 ianuarie. Tăriceanu susţine că s-a ţinut sub tăcere, pentru a nu se pierde organizarea alegerilor anticipate.

„Am primit confirmarea acestor lucruri chiar zilele trecute, în răspunsul primit de la Ministerul de Externe la întrebarea pe care le-am adresat-o şi în care ceream detalii cu privire la informaţiile pe care Ministerul le-a furnizat autorităţilor statului român cu privire la coronavirus. Astfel, în răspunsul primit, ministerul spune că primul semnal către autorităţi a fost transmis chiar de către Ambasada României la Beijing, încă de pe data de 6 ianuarie 2020! Exact, 6 ianuarie! După aceea, această informare a fost urmată de o notă de informare către autorităţile române la data de 23 ianuarie. Iar acum vine partea interesantă: din data de 25 ianuarie, Ambasada României la Beijing a trimis actualizări zilnice privind evoluţiile de COVID-19. Zilnic!”, spune liderul ALDE.

Tăriceanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis şi „Guvernul Său” au ştiut ce se întâmplă în China şi în alte ţări, „dar au preferat să ţină totul sub tăcere până când CCR le-a retezat avântul cu alegerile anticipate!”.

„Iar atunci când planul anticipatelor le-a fost anulat, au schimbat macazul şi au trecut în starea de urgenţă cu măsurile pe care le ştim. Aşadar, ai noştri conducători ştiau de situaţia coronavirusului, dar ei erau mai preocupaţi de alegerile anticipate”, conchide fostul prim-ministru.

„Este de menţionat că prima sesizare cu privire la existenţa unui focar de penumonie neobişnuită în oraşul Wuhan a fost primită de MAE, la data de 6 ianuarie 2020, de la Ambasada României la Beijing. (...) Începând cu data de 25 ianuarie 2020, Ambasada României la Beijing a trimis actualizări zilnice privind evoluţiile lefate de COVID-19 în R.P. Chineză, fiind prezentate informaţii legate de: situaţia cazurilor de infectări, măsurile la nivel politic şi economic luate de autorităţile chineze, aspecte de ordin umanitar, situaţia cetăţenilor români”, se arată în documentul trimis de MAE.

Călin Popescu Tăriceanu a cerut, în urmă cu două luni, clarificări, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, referitoare la pandemie şi informaţiile primite de autorităţi.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Tăriceanu acuză guvernul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri