Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, acuză Guvernul de „crimă cu premeditare” și cere redeschiderea spitalelor pentru pacienții care suferă de alte boli decât Covid-19. „Dacă nu vom reuși vom ieși în stradă”, avertizează liderul ALDE.
„Trebuie să oprim cu orice preț crimele Guvernului! Ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate se poate încadra cu ușurință în crimă cu premeditare! Nu se mai pot găsi circumstanțe atenuante în condițiile în care zeci de mii de bolnavi cronici, sute de mii de aparținători și mii de medici trag cu disperare semnale de alarmă cu privire la soarta celor care suferă de alte boli decât COVID-19. Decizia de a bloca și goli cea mai mare parte a spitalelor din România în așteptarea valurilor de bolnavi de coronavirus nu a avut sens încă de Ia început, dar ar fi putut fi acceptată doar pentru o scurtă perioadă de timp. Însă, la mai bine de 3 luni de la luarea acestei măsuri, daunele produse celor care au nevoie de acces la îngrijire medicală sunt inacceptabile”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.
El arată că nu este singular cazul spitalului Colentina din București.
„Ca el sunt zeci de alte spitale în România. Colentina, un spital reprezentativ al Bucureștiului, are 867 de paturi și tratează de obicei mai mult de 20.000 de bolnavi pe luna! Astăzi spitalul tratează mai puțin de 100 de bolnavi de coronavirus. În total, de la declanșarea crizei, cei 258 de medici și 1000 de asistenți medicali și personal medical auxiliar au tratat mai puțin de 400 de pacienți! În loc de 80.000 doar 400 de pacienți! Nici Orban, nici Tătaru și nici chiar Arafat nu își pun problema cum s-au descurcat în această perioadă zecile de mii de români cărora li s-a interzis accesul la tratament! Ei sunt prea concentrați în a stoarce electoral coronavirusul ca să-și mai onoreze jurămintele”, a adăugat liderul ALDE.
El precizează că formațiunea sa va propune Legislativului să adopte o hotărâre pentru redeschiderea spitalelor.
„Această situație nu mai poate rămâne așa! Ne solidarizăm cu personalul medical care cere redeschiderea spitalului, dar vom merge mai departe! ALDE va propune o hotărâre a Parlamentului care să-i facă pe guvernanți să redeschidă de-adevăratelea spitalele. Dacă vor trata cu indiferență hotărârea Parlamentului, cum au mai făcut-o, vom încerca să mobilizăm forțele politice pentru o moțiune de cenzură și dacă nu vom reuși vom ieși în stradă! Genocidul la care poporul român este supus de un guvern care este interesat doar de campanie electorală și absolut deloc de bolnavi trebuie oprit”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.
Spitalul Colentina are 860 de paturi și nu a avut, ca spital suport COVID, mai mult de 100 de pacienți în vârf de pandemie.
(sursa: Mediafax)