Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie TAROM cumpără nouă avioane noi

TAROM cumpără nouă avioane noi

Managementul companiei TAROM a semnat contractul de leasing pentru achiziţia unui număr de nouă avioane noi tip ATR 72-600, cu 72 de locuri, care vor fi folosite pentru zboruri regionale, interne şi externe, şi vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).

"Am văzut că în ultima perioadă, după ce a trecut prin mai multe 'turbulenţe', compania naţională TAROM începe să îşi revină. De la prima mea discuţie cu actualul management al companiei am cerut ca întreaga atenţie să fie îndreptată spre rentabilizare. Trebuie să fie închise toate 'robinetele' prin care se pierdeau banii ce pot fi folosiţi pentru investiţii. Fiecare leu care este cheltuit de companie trebuie să contribuie la redresarea ei. Din calitatea mea de ministru au toată susţinerea, dar vreau ca eforturile pe care le facem împreună să producă şi rezultate. Încheierea acestui contract este în linia obiectivelor asumate de managementul TAROM. Este un pas important în înnoirea flotei, proces pe care îl sprijin şi care va continua. Toţi cei implicaţi în activitatea TAROM trebuie să ştie că sunt foarte atent la tot ce se întâmplă acolo şi voi fi partenerul lor, când vine vorba de dezvoltare", a declarat ministrul de resort, Lucian Bode.

TAROM este în proces de înnoire a întregii flote şi primele patru avioane ATR 72-600 vor ajunge cel târziu în prima parte a lunii februarie a anului viitor, iar restul aeronavelor vor fi primite pe parcursul anului 2020. Contractul de închiriere este semnat pe o perioadă de 10 ani.

Noile ATR-uri nu vor genera costuri suplimentare de operare, dar au o capacitate de transport crescută, precizează MTIC.

"Având în vedere experienţa de 20 de ani în operarea acestor tip de aeronave, mentenanţa va fi asigurată de către personalul Direcţiei Tehnice din cadrul TAROM, iar pregătirea echipajelor de zbor şi a personalului tehnic se va face cu costuri minime suportate de fabricant", adaugă ministerul.

AGERPRES

Subiecte în articol: tarom
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri