Mulți o folosim, prea puțini îi cunoaștem rădăcinile! „«Țâță de mâță» este o expresie preluată (și «adaptată» minimal la noi) în anii ’80 de către românii din vestul țării (mai cu seamă de cei din Banat) din limba sârbă. Fie prin contactul direct cu sârbii, fie prin intermediul televiziunii sârbe, al cărților de colorat, benzilor desenate, cărților pentru copii etc., Țița-Mița (Цица-мица) fiind și astăzi un personaj celebru îndrăgit de copii, dar nu numai. Dacă pentru unii pisica (Țița-Mița) ieșită din comun/năzdrăvană din piesele de teatru sârbești pare a fi un nume/personaj nevinovat, expresia a îmbrăcat încă dintru început înțelesuri dintre cele mai pline de coloratură: o femeie/fată (dar și un băiat și chiar un lucru) cu «calități aparte», remarcabile, nemaiîntâlnite - privite oarecum depreciativ dintr-o anume perspectivă. În sârbă, numele dat are, totodată, nu puține conotații sexuale”, ne-a explicat antropologul și etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Muc și sfârc
În completare: „Expresia, în română - folosită mai nou în presă și literatură -, ar mai putea fi redată prin «muc și sfârc», nu lipsită de o încărcătură ironică”. Să lămurim, atunci, și mucul, și sfârcul: „Argou. Expresie ce are înțelesul: foarte bun, excelent, de cea mai bună calitate. Folosită în presa noastră destul de rar, începând cu 1935, perioada de după război fiind cea în care ea începe să fie întrebuințată relativ des. La origine, o formulă de negoț/«strigare a mărfii» balcanică, pătrunsă și la nord de Dunăre. Termenul «muc», de altfel, nu are vreo legătură cu resturile nearse de la o lumânare, secreția nazală etc., așa cum îi cunoaștem sensul în română. Nici «sfârc» nu ar putea fi cuprins în expresia dată, deși în sens figurat pare a se apropia de aceasta”, apreciază antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Negoț la sud de Dunăre
Atunci? „Cel dintâi termen este un arhaism bulgar astăzi - «muk»/«mukadian», provenit din turcă («mukaddes»), cu sensul de «ales», «pus de-o parte», «afierosit» (Gerov), păstrat în bulgară mai ales sub forma «mek» («măk»), cu sensul de «moale», care «ți se potrivește», «îți merge la suflet». Cel de-al doilea termen - «svrăh»/«sfrăkh» (bg.) - devenit «sfârc» (trecut cu etimologie necunoscută în dicționarele noastre) în pronunție românească - se tălmăcește prin «excepțional», «de top», «la vârf». Așadar, o reclamă”. În plus: „Rămasă și astăzi la negustorii de la sud de Dunăre sub diverse forme: «Mek/Măk, lek, svrăh!»... (Pe potrivă, ușor, super!...), «Mek/Măk i svrăh»... («Moale/Se pliază la gustul dumneavoastră și de calitate excepțională»). Negoțul, da, în Bucureștii de până mai ieri...”.
Mușteriu, via cumană sau turcă
Și ca să rămânem în domeniul negoțului, de unde se trage cuvântul „mușteriu”? „La origine este un cuvânt arab, «muștari» - cumpărător, client -, provenit din rădăcina «șry» («șarā» - cumpărat, cu încadrare adjectivală verbală activă; iştirā - a cumpăra).
Intrat în română prin turcă (deși nu ar fi exclus să fi existat la noi chiar înaintea contactului cu otomanii, prin intermediul unor dialecte cumane, ce îl împrumutaseră din persană [Codex Cumanicus, 1303 - mustari]”, a remarcat Gheorghiță Ciocioi.
„Tolomac”, om slab, bun de plată
Dar cu „tolomac” cum ne-am ales? „Considerat cuvânt cu origine necunoscută în dicționarele noastre, «tolomac» (cu sensul de molâu, prostănac etc.) este un cuvânt turcic, moștenit din cumană - «tolamac» (a se vedea «Codex Cumanicus»). Înțelesul inițial era de slăbiciune, om slab cu firea, care se pierde, dar și (bun de) plată. Echivalat (aproximativ) cu latinescul «solutio» și persanul «aouan» (mai apropiat de înțelesul termenului cuman) în «codex»”, a punctat Gheorghiță Ciocioi.
Casetă
Imperativ necesar
Iată și un cuvânt - „musai” - de sorginte teutonă! Să-l dezvelim până la miez: „«Musai» este un termen de origine germană (din müssen - trebuie, se cuvine a fi neapărat). Din Ardeal (pe filieră maghiară), s-a răspândit în întreg arealul românesc”, a opinat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
De pe râul Iskăr, la deal
Un nume mai rar, „împământenit” la noi dinspre sudul Dunării (tălmăcit, evident, de Gheorghiță Ciocioi): Iscru. „Este un nume medio-bulgar (Iskro), având înțelesul de sincer, credincios (prescurtare din «iskren»), strălucind (iskra = scânteie) prin credincioșie, dar și de «(om) de pe râul Iskăr» din Bulgaria (tot astfel cum există Dunăreanu, Pruteanu, Sireteanu)”.
Negustor de mătase la Brăila
Alt nume bizar: „Cazasu”! „Este un nume ajuns la noi din limba turcă (localitate în fosta raia a Brăilei, dar și nume de familie). «Cazasu» are origine turco-arabă și se traduce prin «negustor de mătase» («kaz-zaz»)”, a menționat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Mai mare peste ciobani
Dar patronimul „Chihaia” de un (pro)vine? Gheorghiță Ciocioi (neobosit): „Cunoscut și prin varianta Chehaia, își are originea în limba turcă, căpătând însă mai multe înțelesuri în decursul vremurilor, dar și în funcție de loc: intendent, reprezentant al unui pașă ori vizir, vameș, supraveghetor militar cu răspunderi directe, pădurar-șef etc. Provenit în unele părți ale țării pe filieră bulgărească, numele de Chihaia, deși la origine turcesc, a păstrat înțelesul din Balcani: baci, mai mare peste ciobani, păstor bogat, cu mai mulți subalterni”.
Împotriva morții: Oprea
„Numele românesc Oprea este corespondentul numelui grec Stamatis (Stamate, în românește) și al celui medio-bulgar Zaprean, cu înțelesul de a opri, a întrerupe. Acest nume era dat în Grecia, în Balcani și la nord de Dunăre ca nume protector: a opri necazurile asupra unui copil, a înceta moartea în familie, prin nașterea unor prunci morți, ori care mor imediat după naștere”, a mai reliefat Gheorghiță Ciocioi.
Ce înseamnă „cazma”?
„Cazma - a detaliat antropologul Gheorghiță Ciocioi - este un termen pătruns la noi prin intermediul limbilor turcice, cel mai probabil din cumană. Chasma - kaz-ma (cumană) = a săpa. Kazmak - unealtă de săpat. Folosit, pe lângă turcă, și în bulgară și sârbă”.
Bugeac = Basarabia
Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia a revenit în actualitate și un nume (mai) vechi: Bugeac. Ce înțelesuri are? Gheorghiță Ciocioi: „Bugeacul este un ținut românesc cunoscut mai întâi sub numele de Basarabia. Numele Basarabiei de astăzi își are originea în această zonă din imediata apropiere a Deltei Dunării (acum în Ucraina), stăpânită în urmă cu aproape șapte veacuri de Basarab I. Cucerit de turci (1484), va primi numele de Bugeac (Buçġak, Bölge - în turcă), cu înțelesul de district, departament, regiune de dimensiuni reduse, încorporată de puțină vreme în statul otoman”.
Sari Saltîk și misterul nașterii „nației” găgăuzilor
Ați auzit fără îndoială de „găgăuzi”, dar cine sunt de fapt acești oameni știți? Facem loc lămuririlor: „Se crede că după 1298, odată cu moartea faimosului derviș din Babadag, Sari Saltîk, o parte din adepții săi s-a întors în Anatolia, iar o altă parte (câteva sute, mai multe comunități) a rămas pe loc, după care s-a strămutat în părțile Turtucaiei, fiind forțată de împrejurări, în deceniile următoare (în timpul stăpânirii țarului bulgar Ioan Alexandru și țariței Teodora/Teofana Basarab) să se creștineze (aleviții șiiți sunt oarecum mai aproape de Ortodoxie ca de sunnism)”. Concluzia antropologului Gheorghiță Ciocioi: „Așa se explică nașterea comunității găgăuze (turci/ci creștinați), ajunsă, în bună parte, în urmă cu două veacuri, în sudul Basarabiei. Prin «mijlocirea» rușilor...”.
„«Țâță de mâță» este o expresie preluată (și «adaptată» minimal la noi) în anii ’80 de către românii din vestul țării (mai cu seamă de cei din Banat) din limba sârbă”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Expresia «țâță de mâță» (în română), folosită mai nou în presă și literatură, ar mai putea fi redată prin «muc și sfârc», nu lipsită de o încărcătură ironică”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Muc și sfârc» a fost la origine o formulă de negoț/«strigare a mărfii» balcanică, pătrunsă și la nord de Dunăre”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Svrăh»/«sfrăkh» (bg.) - devenit «sfârc» (trecut cu etimologie necunoscută în dicționarele noastre) în pronunție românească - se tălmăcește prin «excepțional», «de top», «la vârf». Așadar, o reclamă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Bugeacul este un ținut românesc cunoscut mai întâi sub numele de Basarabia”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog