Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Teama de respingere - resorturi intime

Teama de respingere - resorturi intime

de Florian Saiu    |   

Întrebându-ne cât de mult au nevoie de afecțiune persoanele nevrotice, dar și cât de dificil le este să o accepte, s-ar putea presupune că ele s-ar simți cel mai bine într-o atmosferă emoțională cu valori moderate. Așa să fie oare?

Psihiatra Karen Horney, autoarea studiului „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025), a încercat să schițeze un răspuns științific: „Aici intervine altă complicație: astfel de persoane sunt, în același timp, extrem de sensibile la orice formă de respingere sau refuz, oricât de ușor ar fi acesta. Iar o valoare moderată a atmosferei, deși într-un fel liniștitoare, este percepută ca un refuz. Este dificil de descris gradul lor de sensibilitate la respingere. Schimbarea unei întâlniri, faptul că trebuie să aștepte, lipsa unui răspuns imediat, dezacordul față de opiniile lor, orice refuz de a le îndeplini dorințele, pe scurt, orice eșec în satisfacerea cerințelor lor în propriii termeni este perceput ca un refuz. Și un refuz nu numai că reactivează anxietatea lor fundamentală, dar este și considerat echivalent cu o umilire”.

Izbucniri de ostilitate

În completare: „Pentru că refuzul conține un element de umilire, el stârnește furie imensă, care poate ieși la suprafață. Dacă persoanelor nevrotice li se cere să aștepte, ele interpretează acest lucru ca pe o dovadă că sunt considerate atât de neimportante încât nu merită ca ceilalți să fie punctuali cu ele. Acest lucru poate stimula izbucniri de ostilitate sau poate duce la o retragere completă a tuturor sentimentelor, astfel încât ele devin reci și indiferente, chiar dacă așteptau cu nerăbdare întâlnirea cu numai câteva minute înainte. Cel mai adesea, legătura dintre a se simți respins și a se simți iritat rămâne inconștientă. Acest lucru se întâmplă cu atât mai ușor cu cât refuzul a fost atât de subtil încât a scăpat conștientizării. Astfel, o persoană nevrotică poate deveni iritată, răutăcioasă și răzbunătoare sau poate avea o stare de oboseală, depresie ori dureri de cap, fără să aibă cea mai mică idee de ce”.

Derâderi

Mai mult: „Reacția ostilă poate apărea nu numai la o respingere reală sau percepută ca atare, ci și la anticiparea unei respingeri. De exemplu, o persoană poate pune o întrebare cu furie, deoarece, în mintea sa, a anticipat deja un refuz. Poate evita să mai trimită flori persoanei iubite de teamă că aceasta ar putea suspecta un motiv ascuns în gestul său. Din același motiv, poate fi extrem de temătoare în exprimarea oricărui sentiment pozitiv cum ar fi afecțiunea, recunoștința sau aprecierea, părând astfel, atât în ochii săi, cât și ai altora, mai rece și mai insensibilă decât este în realitate. Sau poate lua în derâdere genul opus, răzbunându-se astfel pentru un refuz anticipat. Teama de respingere, dacă este puternic dezvoltată, poate face ca o persoană să evite orice situație în care s-ar putea confrunta cu un refuz”.

Evitări

Tot aici: „Această evitare poate varia de la a nu cere chibrituri când cumpără țigări până la a nu cere un loc de muncă. Persoanele care se tem de orice posibilă respingere vor evita să facă un pas spre un bărbat sau o femeie care le place atât timp cât nu sunt absolut sigure că nu vor fi respinse. Bărbații de acest tip, de obicei, simt aversiune față de ideea de a invita o fată să danseze, deoarece se tem că aceasta ar putea accepta numai din politețe; și cred că femeile sunt mult mai avantajate din acest punct de vedere, deoarece nu trebuie să aibă inițiativa”.

Cel mai adesea, legătura dintre a se simți respins și a se simți iritat rămâne inconștientă”, Karen Horney, psihiatră

„Teama de respingere, dacă este puternic dezvoltată, poate face ca o persoană să evite orice situație în care s-ar putea confrunta cu un refuz”, Karen Horney, psihiatră

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: respingere teama resorturi intime
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri