Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate de la casa de bilete și online de pe website-ul opereta.ro.
2025 – Revirimentul Operetei
Peste 40.000 de spectatori au asistat la evenimentele din acest an ale Operetei. Unul din trei a pășit pentru prima dată în teatrul din bulevardul Octavian Goga nr. 1. Aproape jumătate din public având vârsta de până în 35 de ani, conform unui studiu intern desfășurat în lunile octombrie și noiembrie pe parcursul celor patru evenimente din cadrul Festivalului „Re:Strauss”, precum și o serie de patru reprezentații ale musicalului „Romeo și Julieta”, nota acordată de public fiind 9,65. Cele 99 de spectacole din cadrul stagiunii de repertoriu au însumat peste 32 de ore de aplauze și ovații la scenă deschisă.
Patru premiere. „Romeo și Julieta” – locomotiva stagiunii.
2025 este primul an sub semnul unei noi viziuni instituționale și artistice. Pe 6 februarie, luna în care Franța și România au aniversat 145 de ani de relații diplomatice, a avut loc premiera operei „Vocea umană” de Francis Poulenc, după piesa cu același nume a lui Jean Cocteau. Ulterior, pe 19 iunie, spectacolul a fost completat de piesa de teatru „Frumosul indiferent” a aceluiași Jean Cocteau, într-o dramaturgie comună inovativă, sub forma unui eveniment diptic.
Cel mai important eveniment a fost revenirea, după un deceniu, a musicalului lui Gérard Presgurvic, „Romeo și Julieta”, cu o nouă generație de artiști, în regia lui Kerényi Miklós Gábor – KERO®. Spectacolul a avut premiera pe 27 martie și a fost programat într-o serie record de 32 de reprezentații până la finalul anului, devenind motorul stagiunii.
Stagiunea de toamnă a stat sub semnul unei duble aniversări: bicentenarul nașterii lui Johann Strauss II (25 octombrie) și 75 de ani de la înființarea Teatrului de Stat de Operetă (7 noiembrie), celebrate prin Festivalului Re:Strauss, în cadrul căruia a avut premiera spectacolului concert „Sânge vienez” (18 octombrie), în regia lui Rareș Zaharia. Festivalul a însumat cinci evenimente, cu un grad de ocupare total de 99,7%, un real succes de public.
Bilanț fără precedent
În contextul unui an dificil pentru România, finanțarea publică a instituției a înregistrat o scădere cu 29% față de anul precedent și cu 20% mai mică decât media subvenționării [1]de la reînființarea instituției (2016) până în 2024. În pofida tuturor provocărilor economice, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” a realizat venituri proprii de peste 4 milioane lei, o creștere cu 56% față de anul precedent, cu o eficiență[2] a cheltuirii fondurilor publice de 12%. Accesibilitatea publicului a fost menținută la preț mediu al biletului de 87 de lei.
Deși instituția utilizează o sală relativ mică, de 550 de locuri, performanța financiară a Operetei, ca venituri proprii în raport cu capacitatea sălii (8.025 lei), se situează în Top 3 al instituțiilor muzicale din România, în anul 2025.
„Anul acesta am simțit, poate mai clar ca oricând, că publicul a revenit cu adevărat la Operetă. Într-un context plin de provocări, echipa teatrului a demonstrat că munca, pasiunea și talentul artistic pot aduc succesul. Ne bucură cifrele și energia publicului tânăr, care ne confirmă că drumul ales este cel bun. 2026 va fi un an al consolidării și al unor întâlniri importante cu publicul nostru.” — a declarat dl Radu Petrovici, managerul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Promisiuni pentru anul 2026
Anul 2026 celebrează un deceniu de la reînființarea instituției (2016) și este axat pe revitalizarea repertoriului de operetă cu premiera spectacolului „Silvia” de Emmerich Kálmán (în aprilie), în regia lui Kerényi Miklós Gábor - KERO®. Următoarea premieră va fi cea a unui musical așteptat de public: punerea în scenă a celebrului album „Cantafabule” al legendarei trupe Phoenix, pentru ca finalul anului să aducă pe scenă premiera amânată a musicalului coregrafic „Dance, Ballerina, Dance!”
#NouaOperetă respectă și continuă tradiția impusă de valorile care au pășit de-a lungul anilor pe scena instituției și aduce inovație la nivel artistic, organizând evenimente pentru toate categoriile de public.