Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul Dramaturgilor Români anunță premiera spectacolului „EXISTĂ NERVI”!

Teatrul Dramaturgilor Români anunță premiera spectacolului „EXISTĂ NERVI”!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Dramaturgilor Români, prezintă un nou spectacol în regia lui Felix Alexa, „Există nervi”!

După succesul înregistrat cu spectacolul „Despre tandrețe”, regizorul Felix Alexa revine la Teatrul Dramaturgilor Români cu o comedie în cheie absurdă – „Există nervi” de Marin Sorescu. Vineri, 10 ianuarie 2020, ora 20.00 și duminică, 12 ianuarie 2020, ora 20.00, în sala „Ion Băieșu, publicul bucureștean va redescoperi prima piesă de teatru a unuia dintre cei mai apreciați scriitori români.

FELIX ALEXA despre spectacolul de la Teatrul Dramaturgilor Români: „Există nervi este o piesă cu replici de o inteligență sclipitoare, ce-ți rămân mult timp în memorie prin forța lor poetică. În spectacolul meu, personajele lui Sorescu trăiesc în lumea de azi, dar sunt ancorate în trecut prin obsesii, mentalități, frici. Panica existențială este o temă constantă în toată dramaturgia lui Sorescu, exprimată într-o formă originală, de o forță aparte, îmbinând umorul și sensibilitatea poetică. Am mizat în spectacolul meu pe acest amestec de speranță și deziluzie, stare confuză, ce ne este, din păcate, atât de proprie în ziua de azi. Există nervi este un spectacol ce privește cu umor negru acest secol aparent calm, ce ne distruge sistematic nervii.”

În acest spectacol rafinat despre absurdul existenței umane, instalarea anormalului în cotidianul familiar se face în note de umor și ironie. Profesorul (Răzvan Vasilescu) și Femeia necesară (Amelia Ursu) apar în casa Locatarului (Gabriel Răuță), pe care o iau drept un compartiment de tren. Încercând să își explice situația neobișnuită împreună cu Prietenul său (Alexandru Conovaru), Locatarul cade victima unor obsesii și neliniști legate de identitățile celor doi.  Despre personajele piesei, MARIN SORESCU susținea că sunt – „niște oameni care se pândesc. Acțiunea ar fi așadar o vânătoare tragică de gânduri ascunse, de constatări, de banalități, de speranțe, mizerii, înălțări și tot ce formează fondul nostru cel adevărat. Eroii trăiesc o zodie a suspiciunii care întrece orice limită, merge uneori până la coșmar și demență. Vorbele lor sunt în doi peri, frazele sacadate, pline de locuri comune, care tocmai pentru că nu mai înseamnă nimic pot spune foarte mult. Am lăsat personajelor mele cea mai mare libertate. Din sadism. Am fost primul care m-am mirat de replicile lor ciudate și mărturisesc rușinat, chiar am zâmbit. Acțiunea Profesorului, plină de neprevăzut, m-a intrigat peste măsură. Totuși nu m-am amestecat. Explorând zona dintre subconștient și conștient, real și posibil, posibil și fantastic, piesa nu trebuie luată ca o dramă a limbajului. Drama pe care am vrut s-o pun în ea este o dramă a faptelor, care câteodată pot întrece toate aceste margini.”

Scenografia spectacolului este semnată de Andrada Chiriac, iar adaptarea scenică, ilustrația muzicală și light-design-ul sunt realizate de Felix Alexa.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri