Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul Maghiar de Stat Cluj își încheie stagiunea la Casa Muzicii din Ungaria!

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își încheie stagiunea la Casa Muzicii din Ungaria!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Sâmbătă, 13 iulie, și duminică, 14 iulie ora 19.00, la Casa Muzicii din Ungaria din Budapesta, se va juca spectacolul Tinerii barbari după textul scris de Miklós Vecsei H. și având la bază improvizațiile echipei de creație, regia: Attila Vidnyánszky jr. Producția este inspirată din viața compozitorilor Bartók Béla și Kodály Zoltán și este o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj și a Teatrului Cetate din Gyula, (Ungaria). Cele două reprezentații vor fi ultimele din stagiunea 2023/2024.

În această stagiune, spectacolul Tinerii barbari a fost invitat la mai multe festivaluri, cum ar fi cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru de la București, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Teatru Contemporan „dráMA” de la Odorheiu Secuiesc și cea de-a XXXI-a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. De asemenea, în anii precedenți a participat la festivaluri prestigioase, precum cea de-a X-a Olimpiadei Teatrelor de la Budapesta și cea de-a IX-a Festivalului Internațional de Teatru Madách Imre.

„Gândirea teatrală a tânărului regizor maghiar Vidnyánszky Attila jr. se bazează pe un exploziv cult al imaginativului ce poate bulversa pe unii și încânta pe alții. Declar că fac parte din a doua categorie. Recunosc deschis că excentricul Rómeó és Júlia / Romeo și Julieta, montat în 2021 pe scana Teatrului Maghiar din Cluj, m-a prins. M-a încântat cu toată nebunia creativă, adorabilă, țesută în jurul clasicei piese shakespeariene. Făcând sinteza viziunilor între circularul amplasament scenografic din Romeo și Julieta și mai noul Ifjú barbárok / Tinerii barbari, se pare că regizorul e animat de reprezentări teatrale desfășurate sub semnul unui neîntrerupt vertij compozițional, implementat ca impresie vizuală a unui stil de joc alert. Mai constat că-i plac montările lungi (fiecare din cele două țin trei ore), dar vraja ansamblului și dibăcia de a întreține la cote înalte interesul publicului anulează senzația de "prea lung". Astfel prins în vioiciunea limbajului, nu numai că nu-ți dai seama cum trece timpul, dar îți pare rău că s-a ajuns la final.” – scria Adrian Țion.

Din distribuția spectacolului Tinerii barbari fac parte actorii: Csilla Albert, Balázs Bodolai, Loránd Farkas, Zsolt Gedő, Éva Imre, Zsuzsa Tőtszegi, Ervin Szűcs, Lóránd Váta, precum și tineri dansatori: Katalin-Bíborka András, Ágnes Lakatos, Nimród-Károly Kacsó, Hunor Vincze-Pistuka / Dóra Ábrahám, Dalma Fodor-Kis, Ingrid Hunyadi, Kriszta Sógor, Levente Szász, Kálmán Szőke.

La realizarea producției a cotribuit: Csaba Csíki (decorul), Zsuzsanna Cs. Kiss (costumele), Dávid Mester (muzica), István Berecz (coregrafia), Emőke Veres (asistent de regie).

Își dă concursul ansamblul TOKOS: Csongor Attila Tókos, Albert Vajas, Gyula Bálint Szép, Kristóf Szakács, Zsombor Bálint.

Pentru interpretarea Barbarului B., Éva Imre a câștigat mai multe premii precum: premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la cea de-a 44-a ediție a Premiilor Breslei Criticilor de Teatru din Ungaria, premiul „Őze Lajos” acordat de Consiliul artistic al Teatrului Cetate din Gyula. De asemenea, Uniunea Teatrală din România (UNITER) a nominalizat-o pe Éva Imre la categoria Cea mai bună actriță în rol principal. De asemenea, a fost distinsă cu Premiul itinerant Bánffy Miklós, principalul premiu al Consiliului Artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

La Budapesta spectacolul Tinerii barbari se joacă în limba maghiară cu supratitrare în limba engleză.

La Cluj toate spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj beneficiază de supratitrare în limbile română și engleză.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: Teatrul Maghiar de Stat Cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri