Jurnalul.ro Tech Gadget Tehnologia AI și credința: Atenție la manipularea prin aplicațiile care transmit mesaje de la Dumnezeu

Tehnologia AI și credința: Atenție la manipularea prin aplicațiile care transmit mesaje de la Dumnezeu

de Redacția Jurnalul    |   

Aplicațiile religioase care promit mesaje „divine” câștigă popularitate rapidă în România, însă psihologii avertizează asupra riscurilor asupra sănătății mintale, pe care aceste instrumente digitale le pot genera.

Pericolele din spatele răspunsurilor AI despre credință

Psihologul Radu Leca avertizează asupra pericolelor la care se expun cei care cred în răspunsurile inteligenței artificiale (IA) la întrebări despre divinitate 

Mulți utilizatori ajung să creadă că răspunsurile primite sunt mesaje divine, ceea ce le oferă o iluzie de validare spirituală. Confuzia între algoritmi și inspirație divină duce rapid la dependență emoțională față de aplicație. Cei mai vulnerabili sunt persoanele aflate în căutarea înțelepciunii, a susținerii spirituale sau cele aflate în momente de fragilitate emoțională. În astfel de situații, există riscul ca învățăturile generate de un program să fie interpretate greșit, iar unele decizii să fie percepute ca dictate ‘de sus’. Aceste aplicații pot agrava anxietatea și confuzia spirituală, inducând o stare asemănătoare cu delirul,” a explicat acesta pentru stiripesurse.ro.

Fenomenul a atras atenția la nivel internațional, iar reguli stricte sau chiar interdicții sunt discutate din cauza pericolului asupra psihicului uman, pe care astfel de aplicații îl reprezintă.

În România, unde publicul este extrem receptiv la conținut religios online, combinația cu tehnologia AI poate crea un teren propice pentru manipulare și interpretări eronate care pot influența decizii importante.

Cele mai populare aplicații despre credință

Printre cele mai populare astfel de aplicații se numără Bible Chat, care pretinde a fi „cea mai mare aplicație creștină din lume” și are peste 25 de milioane de utilizatori. Bazată pe texte biblice și sprijinită de teologi, aceasta oferă răspunsuri personalizate și mesaje cu un ton pastoral.

O altă platformă, ChatWithGod.ai, răspunde cu formule precum „Greetings, my child” și oferă reflecții despre „planul divin”.

Pentru unii utilizatori, aceste aplicații reprezintă o cale accesibilă de apropiere de credință, în special pentru cei care nu frecventează bisericile. Cu toate acestea, specialiști avertizează că răspunsurile sunt generate statistic și pot confirma doar ceea ce utilizatorii doresc să audă.

Cercetările au documentat și cazuri în care utilizatorii au dezvoltat o adevărată dependență de aceștichatboți religioși, ajungând la stări descrise drept „psihoză AI”, ceea ce ridică semne serioase privind impactul psihologic al fenomenului.

Subiecte în articol: ai credinta manipulare mesaje
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri