Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Ana Bogdan, în ultimul tur al calificărilor la New Haven (WTA)

Tenis: Ana Bogdan, în ultimul tur al calificărilor la New Haven (WTA)

 Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a ajuns în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la New Haven (Connecticut), dotat cu premii totale de 799.000 de dolari, după ce a trecut de rusoaica Ana Blinkova, sâmbătă, cu 6-3, 6-0. 

Ana Bogdan (25 ani, 78 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a obţine victoria în faţa mai tinerei sale adversare (19 ani, 101 WTA). 

Românca are 3-1 în meciurile directe cu Blinkova, cel mai recent succes fiind cel din optimi de la Bogota, anul acesta, cu 1-6, 7-6 (8), 6-4. 

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 2.520 dolari şi 25 de puncte WTA, iar în meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Sofia Kenin şi suedeza Rebecca Peterson, partidă întreruptă la scorul de 6-5 pentru Kenin. 

Simona Halep este principala favorită a turneului şi va intra direct în optimile de finală, contra unei jucătoare venite din calificări. Pe tabloul principal se află şi Irina Begu, care o va înfrunta în primul tur pe australianca Daria Gavrilova, cap de serie numărul nouă. 

La dublu, Irina Begu şi Monica Niculescu sunt favoritele numărul patru, urmând să joace în primul tur cu cuplul Nadia Kicenok (Ucraina)/Anastasia Rodionova (Australia). Raluca Olaru va face pereche cu croata Darija Jurak, iar adversarele din primul tur vor fi Dalila Jakupovic (Slovenia) şi Renata Voracova (Cehia). 
AGERPRES

Subiecte în articol: Ana Bogdan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri