Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Istanbul, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a trecut de bosniaca Dea Herdzelas cu 6-4, 2-6, 7-5.
Ruse (177 WTA), principala favorită, o învinsese pe Herdzelas (450 WTA) şi în 2016, la primul lor duel, desfăşurat la Horb (Germania, 25.000 dolari), cu 6-3, 7-5.
În sferturi, românca o va înfrunta pe turcoaica Pemra Ozgen (225 WTA), cap de serie numărul şapte.
Jaqueline Adina Cristian (204 WTA), a patra favorită, a fost întrecută în optimi de Kamila Rahimova (240 WTA), cu 6-2, 7-6 (6).
La dublu, Cristian şi Ruse, principalele favorite, au reuşit să acceadă în semifinale, după 7-6 (4), 4-6, 10-3 cu cuplul Ana Kubareva (Belarus)/Zeynep Sonmez (Turcia). În penultimul act, româncele le vor înfrunta pe Susan Bandecchi (Elveţia)/Katarzyna Piter (Polonia).
AGERPRES