Jurnalul.ro Sport "Am jucat cel mai prost tenis al meu", recunoaşte Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open

"Am jucat cel mai prost tenis al meu", recunoaşte Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open

"Am jucat cel mai prost tenis al meu", a declarat sâmbătă Novak Djokovic (2 ATP), după eliminarea de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Sârbul, campion olimpic la Paris, al doilea favorit al turneului american, s-a înclinat surprinzător, în patru seturi, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin (28 ATP, favorit nr. 28), şi este pentru prima dată din 2017 când încheie un an competiţional fără trofeu de Mare Şlem în palmares.

"Cu siguranţă, Alexei a jucat mai bine, merita să câştige. Eu am făcut un turneu slab, azi a fost o zi groaznică, am avut un serviciu slab, am făcut enorm de multe duble greşeli, în acest fel nu ai cum să câştigi în faţa unor adversari în formă, aşa cum a fost Alexei Popyrin. El a avut un serviciu puternic, a ştiut cum să crească presiunea, îl felicit", a mărturisit Djokovic.

Aşa cum se ştie, şi spaniolul Carlos Alcaraz, nr. 3 ATP, a fost eliminat surprinzător, pierzând în turul al doilea, 6-1, 7-5, 6-4, în faţa olandezului Botic van de Zandschulp (74 ATP), joi la New York.

AGERPRES

Subiecte în articol: Novak Djokovic eliminare us open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri