Perechea franco-ungară Kristina Mladenovic-Timea Babos a câştigat proba de dublu a Turneului Campioanelor la tenis, pentru al doilea an consecutiv, învingând în finală, cu 6-1, 6-3, cuplul compus din cehoaica Barbora Strycova şi taiwaneza Su-Wei Hsieh, duminică la Shenzhen (China).
Mladenovic şi Babos, campioane anul acesta la Roland Garros, devin astfel primele jucătoare care reuşesc să-şi păstreze titlul la finala circuitului WTA, după Cara Black şi Liezel Huber, câştigătoarele trofeului în 2007 şi 2008.
Timea Babos, specialistă în proba de dublu, a mai câştigat Turneul Campioanelor şi în 2017, însă alături de cehoaica Andrea Hlavackova. Ea a egalat astfel performanţa stabilită de americanca Lindsey Davenport, triplă campioană la dublu în urmă mai bine de două decenii, alături de Mary Joe Fernandez (1996), Jana Novotna (1997) şi Natalia Zvereva (1998).
AGERPRES