Jurnalul.ro Cultură Teodora Basarab, împărăteasa sfântă

Teodora Basarab, împărăteasa sfântă

de Florian Saiu    |   

Fiică a primului Basarab urcat pe tronul Țării Românești, însoțită cu țarul bulgarilor, Ioan Alexandru, Teodora Basarab s-a călugărit, după o jumătate de viață petrecută la curtea Asăneștilor, sub numele Teofana. Să derulăm, dar, povestea doldora de mistere a acestei nobile doamne. 

„Cultul Teofanei Basarab, fiica întemeietorului de țară Basarab I (1310-1352), datează, la noi, de mai bine de un veac. Teodora Basarab, ajunsă țariță de Târnovo - soție a țarului Ioan Alexandru (1331-1371) - era cunoscută de supușii săi ca o evlavioasă împărăteasă, ce mai apoi, după repudierea ei de către conducătorul bulgar (recăsătorit cu Teodora-Sara, fiica unui evreu venețian), se va călugări”, evidenția antropologul Gheorghiță Ciocioi într-un crochiu închinat împărătesei sfinte.

 

A ctitorit biserici și mănăstiri

Facem loc, în continuare, portretului semnat de Gheorghiță Ciocioi: „În ultimele decenii, atât în mediile ecleziastice, cât și în presa scrisă românească, se va pune tot mai des întrebarea: a fost canonizată Teodora (în călugărie, Teofana) Basarab? Izvoarele scrise fiind unele sărace în privința dată, se va insista nu în puține rânduri asupra unei «canonizări populare» a acesteia - evlavia, până în zilele noastre, către fiica domnitorul Basarab I, în zona Vidinului, îndreptățindu-ne la o socoti sfântă. Viața sa, ca împărăteasă, a trăit-o întru sfințenie, a ctitorit biserici și mănăstiri, a sprijinit din plin copierea de manuscrise cuprinzând hagiografii și slujbe bisericești, iar ca monahie va petrece întru ascultare și rugăciune, fiind adânc cinstitoare a sfinților ale căror moaște se aflau, în timpul vieții sale, la Târnovo și Vidin”.

 

Chip zugrăvit în Cronica lui Manase

Mai departe: „Documentele istorice, legate de Teofana Basarab, nu au păstrat, într-adevăr, prea multe informații. Numele său este întâlnit într-o însemnare aflată pe o Psaltire de la mănăstirea Kuklen, din anul 1337, pe o copie a Sinodiconului țarului Borilă și într-o scurtă notă din Psaltirea de la Serdica, din aceeași perioadă. Chipul său îl aflăm zugrăvit în Cronica lui Manase - tălmăcită și împodobită cu miniaturi în cetatea Marelui Târnovo (sec. al XIV-lea) - îndată după moartea fiului ei Ioan Asan, așezată fiind, ca maică îndurerată, la căpătâiul acestuia. În privința ctitoriilor «sfintei Teofana», canonizată de evlavia populară, se știe că împreună cu Ioan Alexandru, țarul de Târnovo, a oferit danii bogate uriașei lavre monahale de la Ivanovo (astăzi, în patrimonial UNESCO), situată în imediata apropiere a mănăstirii de la Basarabovo, ctitorie a tatălui său, Basarab I”.

 

Urme pierdute

„După despărțirea de țarul de la Târnovo (1345) - a urmat etnologul Gheorghiță Ciocioi -, urmele împărătesei se vor pierde, datele istorice fiind unele neclare. Se știe doar că se va călugări, primind numele de Teofana, fără a se cunoaște însă cu precizie locul închinovierii sale - fie într-o mănăstire de lângă Târnovo, fie într-un schit din țaratul de Vidin (condus, la acea dată, de fiul său, țarul Ivan Strațimir). Numele monahal nu a fost ales, desigur, întâmplător: s-a ținut seama, pe de o parte, de cutuma la intrarea în viața monahală - primirea unui nume de călugărie având aceeași inițială cu numele purtat în lume -, iar, pe de altă parte, de evlavia Teodorei Basarab către sfânta împărăteasă Teofana a Bizanțului (+893, ale cărei moaște se aflau la Târnovo - aduse fiind de către Ivan Asan al II-lea (1218-1241)”.

 

Confuzii cu (două) împărătese

În completare: „Omonimia și antroponimia, în cazul celor două împărătese, vor conduce însă, mai târziu, la o serie de confuzii, ce vor fi preluate de mai mulți învățați români, aflați în contact cu personalități marcante ale vieții culturale bulgare din veacul al XIX-lea și începutul veacului al XX-lea. Astfel, învățatul bulgar Vasil Beron (1824-1909) a fost de părere că țarul Ivan Alexandru o va trimite pe Teofana Basarab, împreună cu fiul ei, la Vidin, „deja monahie; după moartea acesteia fiind numărată ea în rândul sfinților”. „Tot la Vidin - va concluziona Beron, accentuând confuzia - vor ajunge și moaștele sfintelor Filoteia și Parascheva, alăturându-se celor ale sfintei Teofana”. Episcopului Melchisedec Ștefănescu (1823-1892), care îl va întâlni pe vechiul său prieten Vasil Beron (pe care îl cunoscuse la Bolgrad, în sudul Basarabiei), într-o vizită, după 1878, la Târnovo, îi vor fi relatate de către acesta mai multe istorisiri legate de «sfânta țariță Teofana bulgăroaica»”. 

 

Încercări de „românizare” sancționate dinspre sud

Mai mult: „Înaltul ierarh român nu va reuși să-și publice însă însemnările legate de călătoria sa la Târnovo în timpul vieții, tema în cauză fiind preluată de către un alt savant român, Constantin Erbiceanu (1838-1913), confuzia între episodul aducerii moaștelor sfintei împărătese bizantine Teofana la Vidin și șederea monahiei-împărătese Teofana Basarab în cetatea Dii-ului, cunoscând noi accente - învățații bulgari acuzându-i, de acum, pe români - după ce vor lua cunoștință cu scrierile lui Erbiceanu - nu doar de preluarea unor date eronate din operele și relatările lui Vasil Beron, ci și de încercarea de «românizare» a țariței de Târnovo (considerată de bulgari, odată cu urcarea pe tronul de la Târnovo, ca bulgăroaică, ori, în cel mai bun caz, fiica unui nobil de origine cumano-proto-bulgară, ajuns mai apoi pe tronul de la Curtea de Argeș, și a unei unguroaice; în nici un caz, româncă)”. 

 

Marea necunoscută

Nimic de mirare! „De altfel, disputa va fi marcată, mai cu seamă, de aceleași clișee identitare ca în cazul Sfântului Nicodim de la Tismana - mai mulți teologi bulgari considerând că românii, în ultimul veac și jumătate, au încercat să-l «aromânizeze» pe «sfântul bulgar» (Teodor Balkanski, Bălgarite i bălgarskoto…, Veliko Târnovo, 2010, p. 74)”. Revenind la împărăteasa sfântă: „Studiile românești mai vechi vorbesc, într-adevăr, de o canonizare a Teofanei Basarab, făcută de către Bisericile Bulgară și Sârbă, fără a aduce însă probe în acest sens, neexistând documente care să ateste faptul în cauză. În deceniile de pe urmă, Biserica Ortodoxă Bulgară va răspunde, de altfel, la modul oficial cererii regretatului mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu (1927-2000) - un asiduu cercetător al vieților sfinților români de la sud de Dunăre - cum că nu există niciun fel de probe în privința canonizării monahiei Teofana la sud de Dunăre, aceasta nefiind trecută în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Evlavia din zona Vidinului față de împărăteasa-monahie va fi subliniată însă, fără urmă de tăgadă, de mai multe înalte fețe bisericești din țara vecină în veacul de pe urmă”. 

 

Când s-a născut, de fapt?

Printre ultimele comentarii: „Oricât de mare ar fi dorința unor cercetători de a o vedea cât mai grabnic cinstită în Biserica noastră pe împărăteasa-monahie cu origini românești, studiile din ultima jumătate de veac referitoare la viața Teofanei Basarab rămân, din păcate, unele lacunare, confuziile în privința datei nașterii fiicei lui Basarab I, de pildă (este înaintat ca an al nașterii sale 1330), conducând la date eronate în privința biografiei de mai apoi a acesteia. Nici adăugirile nefondate din unele studii - cum că moaștele «sfintei Teofana» ar fi stat vreme îndelungată la catedrala din Vidin - nu conduc către concluzii ce ar putea lămuri problema în cauză, cunoscându-se astăzi, cu precizie, că la Vidin au rămas, pentru o perioadă scurtă, doar moaștele sfintei Teofana împărăteasa Bizanțului”.

 

Unic certificat: evlavia populară

Concluzia: „Până la descoperirea unor date certe, care să ateste trecerea în rândul sfinților a împărătesei-monahii Teofana Basarab - îndată după trecerea sa la cele veșnice (1362?) și până la căderea țaratului de Vidin în mâinile turcilor (1396) -, rămâne, așadar, ca unic «certificat» al sfințeniei sale evlavia populară. Cu precădere, cea din zona Timocului bulgăresc și sârbesc”.

„Teodora Basarab, ajunsă țariță de Târnovo - soție a țarului Ioan Alexandru (1331-1371) - era cunoscută de supușii săi ca o evlavioasă împărăteasă”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„După despărțirea de țarul de la Târnovo (1345), urmele împărătesei se vor pierde. Se știe doar că se va călugări, primind numele de Teofana, fără a se cunoaște însă cu precizie locul închinovierii sale”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„Studiile românești mai vechi vorbesc, într-adevăr, de o canonizare a Teofanei Basarab, făcută de către Bisericile Bulgară și Sârbă, fără a aduce însă probe în acest sens, neexistând documente care să ateste faptul în cauză”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Evlavia din zona Vidinului față de împărăteasa-monahie va fi subliniată însă, fără urmă de tăgadă, de mai multe înalte fețe bisericești din țara vecină în veacul de pe urmă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri