Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Teoriile conspirației. Sfârșitul lumii, mai aproape decât am crede

Teoriile conspirației. Sfârșitul lumii, mai aproape decât am crede

Teoriile conspirației aduc noi temeri în privința sfârșitului lumii, care, potrivit acestora, este mai aproape decât am crede, scrie Daily Mail.

Pe 23 aprilie, Soarele, Luna și Jupiter se vor alinia în constelația Fecioarei, ceea ce duce la începutul unei previziuni biblice, potrivit adepților acestor teorii. Astfel, în noapte de 23 aprilie, misterioasa planetă Nibiru va apărea pe cer, urmată fiind de Al Treilea Război Mondial, de ascensiunea anticristului și de șapte ani de necazuri.

În schimb. NASA a insistat în repetate rânduri că această „planetă mortală”, Nibiru, nu există în realitate. De asemenea, credibilitatea acestor teorii este foarte scăzută, în condițiile în care au fost o mulțime de astfel de previziuni în ultimii ani.

Subiecte în articol: nibiru sfarsitul lumii nasa nasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri