Jurnalul.ro Ştiri Observator Un simplu test de sânge furnizează rezultate promiţătoare în detectarea bolii Alzheimer

Un simplu test de sânge furnizează rezultate promiţătoare în detectarea bolii Alzheimer

Un studiu revoluţionar a arătat că un simplu test de sânge poate detecta boala Alzheimer cu un grad de acurateţe mai mare decât cel al medicilor cu experienţă, informează Xinhua.

Publicată duminică în Journal of the American Medical Association (JAMA), cercetarea a arătat că acest nou test ar putea revoluţiona diagnosticarea maladiei Alzheimer, făcându-l mai uşor de folosit şi mai accesibil pentru pacienţii din clinicile locale şi centrele specializate pentru tratarea tulburărilor de memorie.

Studiul realizat în Suedia a examinat peste 1.200 de pacienţi cu probleme de memorie. Cercetătorii au constatat că testul de sânge, cunoscut sub numele de APS2, a identificat corect boala Alzheimer în 88% până la 92% din cazuri.

Această performanţă a depăşit-o pe cea a medicilor de familie şi a medicilor specialişti, care au fost exacţi în doar 58%, respectiv 71% din cazuri, atunci când s-au bazat pe examinări standard şi teste cognitive.

Unul dintre principalele avantaje ale testului este fiabilitatea sa în rândul diferitelor grupuri de pacienţi, inclusiv al celor cu alte afecţiuni, cum ar fi bolile renale. De asemenea, noul test sangvin a avut rezultate bune pentru pacienţii aflaţi în diferite stadii de pierdere a memoriei, de la cei cu semne uşoare şi până la cei cu simptome mai severe.

Cercetătorii au sugerat că acest test de sânge ar putea fi deosebit de valoros în cadrul asistenţei medicale primare, unde accesul la scanări specializate ale creierului sau la teste ale lichidului spinal este adeseori limitat. De asemenea, ar putea contribui la identificarea pacienţilor care ar putea beneficia de noile tratamente dezvoltate împotriva Alzheimer.

Cu toate acestea, cercetătorii au subliniat că testul de sânge nu ar trebui să fie singura metodă de diagnosticare a bolii Alzheimer. În schimb, noul test ar trebui să fie luat în considerare alături de simptomele pacientului şi de alte informaţii medicale pentru a oferi o evaluare completă.

Deşi aceste rezultate sunt promiţătoare, autorii studiului au precizat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma eficacitatea testului în diverse populaţii şi pentru a înţelege impactul acestuia asupra îngrijirii pacienţilor în contexte reale.

AGERPRES

Subiecte în articol: test sănge alzheimer
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri