Jurnalul.ro Ştiri Externe Theresa May și-a anunțat demisia din funcția de premier

Theresa May și-a anunțat demisia din funcția de premier

de Emil Neacşu    |   

Theresa May a anunțat că va renunța la șefia Partidului Conservator începând cu data de 7 iunie, ceea ce înseamnă că va pleca și din postul de prim-ministru al Marii Britanii, relatează BBC. May a declarat că a făcut tot ce i-a stat în putință să onoreze rezultatul referendumului din iunie 2016 privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană dar că regretă că nu a dus la final procesul de ieșire din UE. Theresa May a precizat că va rămâne premier până când conservatorii îi vor găsi un înlocuitor.Ea a spus că a fost a doua femeie prim-ministru a Marii Britanii dar că nu va fi și ultima femeie ajunsă în această funcție. 

''Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort (al Brexit-ului - n.r.). Aşa că anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator (...), vineri, 7 iunie'', a declarat May.

Potrivit presei, marele favorit pentru înlocuirea Theresey May în funcția de premier este fostul ministru de Externe Boris Johnson. 

Subiecte în articol: Theresa May nrexit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri