Echipa de fotbal FCSB a anunţat, sâmbătă, pe site-ul său oficial, că a reziliat, de comun acord, contractul pe care mijlocaşul portughez Thierry Moutinho îl semnase în vara trecută.
Fotbalistul de 28 de ani a participat la 13 partide din actualul sezon în toate competiţiile şi a provocat autogolul lui Mihai Leca, din victoria cu Chindia Târgovişte, în deplasare.
Născut în Elveţia, Moutinho a jucat în Ţara Cantoanelor la Etoile Carouge şi Servette Geneva, apoi a evoluat în Spania, la Badajoz, Albacete, Mallorca şi Tenerife, în 2017 a semnat pentru CFR Cluj, iar la FCSB a ajuns după o escală la Cultural Leonesa (Spania).
www.agerpres.ro