Echipele de intervenție au fost mobilizate la fața locului, fiind trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
În urma impactului, vatmanul unuia dintre tramvaie a rămas încarcerat și a fost extras în stare conștientă de echipele de descarcerare. O altă persoană, pasageră în celălalt tramvai, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambele victime au fost transportate la spital pentru investigații și tratament suplimentar. Circumstanțele accidentului urmează să fie investigate de autorități.
(sursa: Mediafax)