Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT au prins în flagrant delict doi bărbați, de 25 și 32 de ani, ambii din județul Cluj, în timp ce ar fi încercat să vândă 1,5 kilograme de cannabis.
Din cercetări a reieșit că, de la începutul acestui an, bărbații ar fi cumpărat și vândut în județul Cluj și ar fi deținut pentru consum propriu droguri și alte substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Întreaga cantitate de canabis a fost confiscată.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.