Fie, însă, și în aceste condiții, câteva comentarii putem face dacă ținem cont că Alexandru și-a premeditat sinuciderea, el cumpărând de la o benzinărie din apropiere un kilogram și jumătate de carburant pe care și l-a turnat pe corp și apoi și-a dat foc. Nu îmi permit să spun că, dintr-un tânăr de bună credință sau doar un ocazional practicant al jocurilor numite curent ,,păcănele’’, Alexandru a devenit un dependent, un captiv fără scăpare. Dependență de care familia lui să nu a avut știință. Asta nu înseamnă, însă, că subiectul nu mai trebuie luat în discuție, de vreme ce sunt persoane care susțin că, înainte de a merge la benzinărie, tânărul a ieșit din sala de jocuri. Afirmație pe care, bineînțeles, respectivii trebuie să o argumenteze în fața anchetatorilor. Cu atât mai puțin cred că scenariul trebuie scos din discuție, de notorietatea fiind faptul că sunt din în ce mai mulți tinerii care dezvoltă o periculoasă adiție pentru jocurile în care se rulează, se câștigă și mai ales se pierd uriașe sume de bani. Jocuri, la prima vedere, recreative, nevinovate, dar care, atunci când persoana respectivă nu reușește sau nu vrea să se oprească la timp, pot să se transforme, dintr-un un miraj, într-un coșmar soldat cu foarte grave acte antisociale soldate cu iremediabile consecințe. O ispită care, în anumite circumstanțe, poate să devină o catastrofă pentru adolescenți și pentru tineri aflați la vârsta marilor întrebări, dar și a unor mari incertitudini.
De aceea, consider că, prin el însăși, faptul că dependența de jocurile de noroc a tinerilor reprezintă un îngrijorător fenomen social motivează adoptarea legii care prevede ca sălile în care se practică aceste jocuri să nu mai fie amplasate în vecinătatea așezămintelor culturale, de învățământ, sanitare sau religioase. Act normativ de care era cazul ca și autoritățile din Râmnicu Vâlcea să fi ținut cont, atunci când au permis ca sala de jocuri să fie vecină cu un liceu din localitate! De aici, se naște o întrebarea: care sunt cauzele fenomenului?
O explicație este că mai sunt și tineri care preferă să nu pună osul la treabă, așa cum spune învățătura românească despre munca cinstită și răsplata ei. Aceștia preferând să împuște francul, așa cum tot folclorul ne învață. La fel de numeroase fiind și susținerile potrivit cărora sunt și tineri care vor să ia bani mulți dar cu muncă puțină, după cum le iese norocoșilor și norocoaselor personaje din tabloide. Explicații care, place sau nu, surprind caracteristici reale ale mentalului și ale comportamentului unor categorii de tineri, de fapt ale nivelului lor de pregătire și de educație. Că, din fericire, nu este vorba despre un procent semnificativ din totalul celor de vârstă tânără aste este altă veste poveste…
Am extins, recunosc, discuția despre una dintre ipotezele privind cauzele sinuciderii tânărului Alexandru G. din Râmnicu Vâlcea, ipoteză pe care, repet și întăresc, nu o creditez în mod necondiționat. Am făcut, însă, referire la ea datorită faptului că atenuarea sau, mai bine, prevenirea dependenței tinerilor de jocurile de noroc impune un efort convergent al școlii, al familiei și al societății. Firește, nu doar tinerii sunt singurii dependenți, dar mă refer în primul rând la ei, pentru că aceștia reprezintă generația care, mai târziu sau mai curând, va trebui să preia marile probleme și așteptări ale societății românești.
Departe de mine și ideea că închiderea cazinourilor sau a sălilor de păcănele va fi soluția. Ceea ce, însă, putem și trebuie cerem organizatorilor este să respecte, în mod integral și fără excepții, prevederile legii privind identificarea persoanelor care intră în incinta acestor locații și gestionarea datelor. În mod special, o riguroasă evidență a celor dependenți de asemenea jocuri, așa încât să nu li se mai permită accesul în sălile de joc întrucât reprezintă factori contagioși pentru tinerii cu care ar veni în contact.