Jurnalul.ro Timp liber Casa Tips & tricks: Plasarea și îngrijirea terariilor cu plante pe balcon

Tips & tricks: Plasarea și îngrijirea terariilor cu plante pe balcon

Amenajările interioare și exterioare de apartamente devin din ce în ce mai complexe, având în vedere că tot timpul apar noi metode și obiecte de decor ce pot fi folosite pentru crearea unor spații spectaculoase. Unul dintre cele mai modă astfel de decoruri este terariul, care poate fi pus pe balcon și în care îți poți amenaja o adevărată mini-gradină cu care să te mândrești în fața musafirilor. Există, însă, mai multe aspecte cărora trebuie să le acorzi atenție pentru te bucura de el cât mai mult timp.

 

Află cum alegi locul potrivit pentru un terariu pe balcon și cum poți avea grijă de plantele tale!

 

  • Creează un loc special pentru terariu

Atunci când dorești să creezi un loc special pentru un terariu, trebuie să ai în vedere că acesta poate fi mai mare decât un ghiveci, așadar și spațiul dedicat lui trebuie să fie mai generos. De asemenea, înainte de începerea amenajării acestuia, este indicat să studiezi ce plante dorești să ții în el.

Dacă vrei să ai un nivel de diversitate mai ridicat, terariile cu plante naturale de la Greenarium se pot potrivi atât în locuri mari, cât și în cele mai înguste, de pe balcoanele nu foarte spațioase. Tot aici poți găsi și unele dintre cele mai populare plante de interior, suculentele, care sunt foarte rezistente și sunt ideale dacă ești o persoană ocupată, căreia îi place natura, dar care nu are prea mult timp pentru îngrijirea florilor.

  • Alege locul plasării acestuia în funcție de lumina și intensitatea soarelui

Pentru că iernile sunt tot mai călduroase în România, conform știrilor care arată că, în ultimii ani, efectele încălzirii globale au devenit din ce în ce mai nocive, unul dintre aspectele importante de care trebuie să te preocupi va fi găsirea unui loc în care razele soarelui de după-amiază să nu îți afecteze plantele. Dacă nu dispui de un asemenea spațiu, poți face semi-umbră cu ajutorul unor perdele, jaluzele sau storuri care să mențină o temperatură optimă pentru toate florile sau plantele din terariu.

  • Udarea plantelor din terariu se face ca a celor din ghivece

Dacă plănuiești să pui un terariu pe balcon și încă nu știi cum se îngrijesc plantele din el, nu ai de ce să-ți faci griji, deoarece udarea acestora se va face exact ca în cazul ghiveciului. Singurul lucru de care va trebui să ții cont este reprezentat de caracteristicile fiecărei flori în parte, iar astfel de informații sunt destul de accesibile. Este bine să știi și că nu există diferențe majore între păstrarea plantelor în terariu sau în ghiveci, prima variantă fiind însă mai elegantă și mai modernă.

Terariul este unul dintre obiectele de decor care pot face diferența între un balcon obișnuit și unul modern și spectaculos, iar păstrarea plantelor în el se poate realiza fără nicio grijă. Nici îngrijirea acestora nu reprezintă o problemă, aceasta făcându-se în mod obișnuit. Așadar, nu ezita să îți înfrumusețezi casa cu un astfel de element inedit!

Sursă foto: Pixabay.com/ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri