Tiraspol, un fel de Phenian - panouri și steaguri cu secera și ciocanul, blocuri socialiste și bulevarde cu mașini din anii ’50
Centrul Tiraspolului se întinde până la vechea Casă de Cultură a Muncitorilor. Seamănă cu Gara Obor, dar e mai înaltă. Bulevardul se termină brusc între „întreprinderea de educație” și blocuri gri, muncitorești (cum vezi prin Pantelimon sau pe Giurgiului), cu tot felul de buticuri în fața scărilor, cum erau prin România în anii ’90. În dreapta e un parc cu gazon nou, curat-bec. În fața copacilor este statuia lui Gagarin - așa e numit și parcul -, în spate e un imobil, seamănă cu un hotel de trei stele. Are steaguri în față, balcoane, intrare largă. Imobilul e reședința președintelui Transnistriei, tot cu steagul Federației Ruse arborat pe fațadă. La doi pași de reședința prezidențială începe un cartier care aduce aminte de Ferentari. Cam același tip de ghetouri, aceeași sărăcie. Peste mizerie lucește un acoperiș mare și albastru. „E cea mai mare bază sportivă din partea ista di lume. Și teren de fotbal, și piscină, și atletism, și complex hotelier-sportiv. E Sheriff”, cunoaște Ghidul - „de fapt, Transnistria e Sheriff. Ăștia au și magazine, și mall și industrie și palate. Plătesc vreun impozit? Nu! Cam asta fac toți cei de pe aici. Când Chișinăul a cerut să plătească impozit, au sărit să ceară protecția Rusiei”.
Transnistrenii au rămas după separarea de Moldova cu toate fabricile de industrie grea. Toate platformele industriale fuseseră construite în socialismul sovietic în stânga Nistrului. S- au mai vândut din fabrici, cele mai multe au continuat afacerile. Ca să exporte - fiindcă regiunea nu e recunoscută de vreun stat - „nici măcar rușii nu au recunoscut, oficial, Transnistria” - cei din stânga Nistrului s-au folosit până mai acum doi ani de firme ucrainene. „Nu degeaba au luptat voluntari cazaci împotriva moldovenilor”, zice Ghidiul. După declanșarea războiului ruso-ucrainean, transnistrenii s-au reorientat: fac afaceri sub cupola unor firme moldovenești. „Păi, tot ce vând, vând sub însemnele Moldovei. Ei nu vor să-și schimbe numerele de înmatriculare - au numere proprii, cu steagul verde-roșu peste care lipesc stickere cu sigla Moldovei când ies din regiune - dară să plătească dările”, știu moldovenii.
Cum arată unitățile militare rusești din Tiraspol
„Iaca pi asta o știem. Era erou în confecții”, zice Ghidul și arată spre o cucoană cu coc ce a fost montată chiar la intrare. O altă statuie este a unui erou în administrație. Nu sunt statui de soldați, astea sunt în preajma unităților militare.
Pe un alt bulevard - unde o vidanjă tip GAZ de prin ’50 parcă face întrecere cu un Merțan, mare, abia lansat pe piață - blocurile construite de sovietici arată jalnic în fața vilelor abia ridicate. După sediul Băncii Naționale Transnistrene (care emite rubla - monedă națională) e o clădire cu un etaj. Are doar drapelul Rusiei, iar deasupra parterului scrie mare: „Dom ofițirov Rosiskaia Armya”. Este clubul ofițerilor Armatei Ruse - pe zid a fost pusă și emblema mare a Federației. Clubul este folosit, cineva iese pe ușa-termopan, în spatele unei statui de bronz a unui militar. În colț, doi civili și o uniformă de camuflaj trag din țigări. În jur totul este în alb-roșu-albastru, nici măcar steagul transnistrean nu mai e.
La semafor oprește o mașină mai altfel. Nu are nimic special, doar geamurile sunt fumurii. Ghidul zâmbește cu teamă. „Ia să-i vezi unde se duc”, zice, iar mașina intră pe o poartă mare cu sârmă ghimpată și cu posturi de pază construite din foi de blindaj. De aici începe zona unităților militare rusești.
Cea mai mare are un gard galben, iar pe poartă este imprimată stema Federației Ruse. Intrarea se face întâi printr-un grilaj. Seamănă cu o celulă de pușcărie. După ușa de tablă, e o alta, mare și groasă, pare blindată. În fața intrării e un panou cu sigla Armatei Rusiei care anunță că se fac încorporări. În imaginea reclamei se văd soldați care ochesc ceva cu AKM-ul din dotare și un vehicul blindat precul cele care sunt parcate la posturile de control. Mai departe, pe gardul cu sârmă ghimpată a fost pusă, mare, steaua roșu-albastru - însemnul armatei, iar mai încolo, lat, pe gard stă scris cu litere uriașe: „Armata Rusiei”. Sub o cameră de luat vederi care are unghi pe intrarea în complexul de unități militare a fost pictat un portret. Este al soldatului rus. Seamănă un pic cu cel al soldatului sovietic. Pictura atrage prin privirea personajului: e una rea. Aceleași căutături ti le arunca mulți dintre soldați aflati în posturile transnistrene.
Doar Antiuhov, Brodetțki, Voronkov și Ținkov parcă se uită mai puțin urât. Cei patru zac sub pietrele funerare, păzite de camere de securitate și de steaguri cu secera și ciocanul. Nimeni nu a aprins lumânări și nici n-a pus vreo floare la mormintele lor din marginea bulevardului central. Acum 32 de ani cei patru deveneau „mari eroi ai Transnistriei” căzând în luptele cu „rumînski fascisti” - așa cum erau numiți moldovenii din dreapta Nistrului.