Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Toamna e mai frumoasă în Țara Făgărașului

Toamna e mai frumoasă în Țara Făgărașului

de Diana Scarlat    |   

Unul dintre cele mai frumoase peisaje de toamnă este în Țara Făgărașului. Declarată recent una dintre cele mai frumoase și mai bine conservate cetăți ale Europei, Cetatea Făgărașului păstrează aproape neatinse episoade întregi din istoria românilor, care  astăzi pot fi admirate și chiar atinse, după secole. Excursiile individuale și în grupuri mici se pot face aici, cu distanțare asigurată. Apreciată ca a doua dintre cele mai frumoase cetăţi ale lumii, Cetatea Făgăraşului a fost cunoscută mult timp drept cetatea domniţelor.

Potrivit unui clasament realizat de site-ul Hopper, dedicat planificării călătoriilor, Cetatea Făgăraşului este clasată pe locul al doilea în topul celor mai frumoase castele, fiind descrisă ca „una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est”. Primul loc îl ocupă, în acelaşi clasament, Castelul Neuschwanstein din Germania, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil romantic-renascentist, în sud-vestul Bavariei. În secolul al XV-lea, era o cetate folosită în scop de apărare, fiind transformată în castel senioral fortificat între anii 1528-1541. A devenit celebră atunci când a fost preluată de Mihai Viteazul, care,  continuând tradiţia, a donat-o soţiei sale, Doamna Stanca. Astfel, cetatea a-nflorit prin balurile Transilvaniei, organizate aici frecvent, la care participau toţi nobilii din regiune. După moartea lui Mihai Viteazul, Cetatea Făgărașului a devenit fortăreaţă militară, iar Doamna Stanca a ajuns prizonieră aici. Cetatea a fost şi una dintre cele mai groaznice închisori, în timpul comunismului, în care au fost torturaţi deţinuţii politici. Monumentul a devenit muzeu în anii 70.

Trasee pentru biciclete și „bear watching”

Toamna este anotimpul perfect pentru a vizita Țara Făgărașului, pentru pasionații de drumeții și de explorarea unor trasee montane, inclusiv cu bicicleta. La mică distanță de zonele cele mai aglomerate – Valea Prahovei, Bran-Moeciu și Mărginimea Sibiului, sunt frumuseți pe care puțini le cunosc. În Țara Făgărașului se practică un altfel de turism montan, pe trasee cu grade
de dificultate diferite, dar și un altfel de turism cinegetic, bazat pe „bear watching” - urmărirea controlată a urşilor şi a altor animale sălbatice, o invenţie a unui pădurar care a vrut să aducă ceva nou în locul vânătorii. Adică turiștii interesați de o astfel de aventură și înarmați cu un binoclu urmăresc animalele sălbatice care se apropie de locurile devenite acum turistice. O altă atracție pentru cei care sunt pasionați de mișcare în natură este posibilitatea de a merge cu bicicleta pe mai multe trasee montane. Cei care nu pot ajunge cu bicicleta proprie pot acum să și închirieze, iar agențiile de turism care fac excursii în această zonă au deja programe speciale, pentru toate categoriile de turiști. Traseele montane pentru bicicliști din Țara Făgărașului au diferite grade de dificultate, pentru toate categoriile de aventurieri în mijlocul naturii.

O mănăstire și mai multe legende

Nu departe de cetate, la Şinca Veche, biserica săpată în lut este o enigmă şi un loc de pelerinaj pentru credincioşi. Situată la 45 de kilometri distanţă faţă de Braşov şi 22 de kilometri faţă de Făgăraş, biserica rupestră Şinca Veche se înscrie în lista celor mai vechi monumente feudale româneşti. Bisericile rupestre de aici sunt cunoscute şi ca „templul împlinirii rugăciunii”, „templul ursitelor”, „mănăstirea rupestră”, „peştera-mănăstire” sau „grota”, fiind înregistrate pe lista monumentelor istorice sub denumirea „Mănăstire rupestră”. Credincioşii spun că aici se petrec fenomene inexplicabile. Nimeni nu a reuşit să-i atribuie o vârstă reală, dar unii specialişti susţin că este de origine dacică sau chiar proto-creştină. Alţii spun că templul ar avea peste 7.000 de ani vechime şi că este magic: un loc unde energia pozitivă abundă şi dorinţele sunt întotdeauna îndeplinite celor care au inima curată. Unii îl numesc „Templul Extratereştrilor”. Pentru pelerini sau pentru simplii turişti, locul este o oază de linişte şi relaxare, perfect amenajat pentru a primi cum se cuvine toate categoriile de vizitatori.

Festivalul anual al narciselor

În apropiere de Şinca Veche se află şi o întinsă arie protejată, care include o pădure virgină şi o poiană a narciselor sălbatice, unde s-a organizat, în ultimii ani, Festivalul narciselor, în luna mai. Printre atracţii se numără şi un altfel de turism cinegetic, bazat pe „bear watching” - Şi, nu în ultimul rând, în Ţara Făgăraşului se practică şi un altfel de turism montan, pe trasee cu grade de dificultate diferite. Curioşii veniţi să vadă minunea naturii trebuie să fie bine echipaţi pentru a porni pe drumul narciselor sălbatice, pentru că florile cresc în mediu mlăştinos, puţin prietenos cu stilul de viaţă al omului contemporan, ca şi cum ar vrea să-i ţină departe pe cei dornici să le culeagă. Narcisele se lasă doar fotografiate de vizitatori, ca şi animalele sălbatice din aria naturală protejată. Grupul de Acţiune Locală „Răsăritul Ţării Făgăraşului” propune o nouă abordare a turismului în această zonă. Pe traseele montane, cu diferite grade de dificultate, se poate merge şi cu bicicleta, iar unul dintre proiectele finanţate din fonduri europene a pus bazele unui centru de închirieri pentru doritori.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri