Jurnalul.ro Ştiri Externe Tokyo 2020: O parte din olimpicii australieni, obligați să stea în carantină timp de 28 de zile

Tokyo 2020: O parte din olimpicii australieni, obligați să stea în carantină timp de 28 de zile

Sportivii care se întorc prin Sydney, în statul South Australia, sunt nevoiți să efectueze o carantină suplimentară de două săptămâni. Acestea se adaugă la cele două săptămâni la care se supun toți cei care sosesc din străinătate.

Comitetul Olimpic Australian (AOC) a declarat în aceste sens, citat de BBC Sports: "În timp ce alte țări sărbătoresc întoarcerea sportivilor lor, noi îi supunem pe ai noștri la cel mai crud și nepăsător tratament. Sunt pedepsiți pentru că și-au reprezentat cu mândrie țara, fiind medaliați la Jocurile Olimpice."

16 membri ai echipei olimpice australiene au fost plasați în carantină la Sydney, capitala statului New South Wales (NSW), după ce au revenit de la Tokyo.

Guvernul Australiei de Sud a comunicat că "riscul ridicat al infecției cu tulpina Delta, a COVID-19 în NSW" este motivul pentru condițiile restrictive suplimentare, pentru care AOC a făcut o cerere de exceptare, respinsă.

Directorul executiv al AOC, Matt Carroll, a declarat într-un comunicat: "Nu numai că olimpicii noștri sunt complet vaccinați, dar au trăit într-o bulă extrem de controlată în Tokyo, apelând la cele mai severe măsuri de precauție, fiind testați zilnic, timp de mai multe săptămâni. Nu am primit nicio explicație cu privire la motivul pentru care cererea noastră, în numele acestor sportivi, a fost respinsă".

Carantina de 28 de zile ar putea reprezenta un risc semnificativ pentru bunăstarea fizică și psihică a sportivilor afectați, potrivit medicului șef al Institutului Sportiv Australian, David Hughes.

Statul Australia de Sud, cu capitala la Adelaide, are o populație de peste 1,7 milioane de locuitori și acoperă unele dintre cele mai aride zone ale Australiei.

Australia a înregistrat mai puțin de 37.000 de cazuri de COVID-19 în timpul pandemiei și un număr de decese sub 1.000, mai puține decât multe alte țări dezvoltate.

Regulile conform cărora unii olimpici australieni trebuie să stea în carantină timp de 28 de zile după ce se întorc în țară de la Tokyo au fost descrise ca fiind "crude".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: carantină
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri