Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: Decizia privind suspendarea participării la târgurile de turism este complet neinspirată

Tomac: Decizia privind suspendarea participării la târgurile de turism este complet neinspirată

Președintele PMP, Eugen Tomac, susține că decizia privind suspendarea participării României la târgurile de turism este complet neinspirată. Dacă nu aveți soluții, existența Ministerului Turismului nu se justifică, mai spune Tomac.

„O decizie complet neinspirată. Nu asta este soluția. Ministerul are obligația să facă câteva chestiuni simple, dar atât de necesare. În primul rând, publicați pe pagina oficială a ministerului, în limba română și engleză, o prezentare online a tuturor obiectivelor turistice din țara noastră. Doi. Realizați reviste și albume cu cele mai frumoase regiuni din România. Probabil nu cunoașteți, dar una dintre zonele în care întâlnești mai mulți turiști străini decât români este Delta Dunării, o bijuterie care merită a fi promovată la New York, Tokyo, Londra sau Berlin”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Politicianul consideră că existența unui minister al turismului nu se justifică dacă nu se găsesc soluții pentru încurajarea acestei activități.

„Nu izolarea și justificările nepotrivite sunt soluțiile, ci investițiile continue în promovare, alături de cei care au făcut performanță în turism. România merită descoperită, noi chiar avem ce oferi. Ne mai trebuie competență și puțin mai multă inspirație... Dacă nu sunteți în stare, atunci existența acestui minister nu se justifică doar pentru a împărți margarete”, a precizat liderul PMP.

Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a suspendat participarea României la târgurile internaționale de turism. Decizia a fost luată în urma scandalului iscat după încheierea târgului de turism din Statele Unite ale Americii. La standul României au fost expuse imagini în format A4, prinse pe o perdea neagră. Suspendarea este în vigoare până la finalul anului, ceea ce înseamnă că România nu se va prezenta la șase târguri internaționale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: eugen tomac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri