Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac (PMP): "Peste 90% din instituţiile de învăţământ nu au autorizaţie PSI"

Tomac (PMP): "Peste 90% din instituţiile de învăţământ nu au autorizaţie PSI"

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară, susţine că peste 90% din instituţiile de învăţământ din România nu au autorizaţie de securitate la incendiu, semnalând pericolul la care sunt expuşi copiii. 

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, Ministerul Educaţiei Naţionale a răspuns interpelării deputatului PMP, precizând că, din totalul de 8.692 de unităţi de învăţământ, doar 395 au autorizaţie PSI (4,54%), restul de 7.824 (90,01%) nefiind autorizate, iar 473 (5,44%) sunt în curs de autorizare. 
"Sunt cifre care ar trebui să ne cutremure. Aceasta este situaţia reală a învăţământului românesc, pe care nu avem curajul s-o recunoaştem. Este inadmisibil. Zeci de mii de copii sunt expuşi zilnic unui pericol imens, iar preocuparea imediată a guvernării PSD este majorarea salariilor demnitarilor. Dincolo de disputele politice, însă, riscul este imens şi unul cât se poate de real. În lipsa unor măsuri urgente, a unor investiţii pentru consolidarea şi securizarea acestor clădiri, am putea asista neputincioşi la tragedii de proporţii", a afirmat Eugen Tomac, citat în comunicat.

Subiecte în articol: tomac pmp
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri