Pentru că dincolo de Anul Nou calendaristic sau cel astronomic, fiecare are câte un an nou al său, v-ați întrebat, oare, de unde vine obiceiul lumânărilor de pe tort și, de fapt, ce semnifică? Sigur, dincolo de faptul că înainte de a sufla în ele ne punem o dorință care se va împlini cu două condiții: să rămână un secret doar al nostru și să reușim să stingem toate lumânările dintr-o suflare.
Se pare însă că povestea cu aprinsul lumânărilor vine din timpuri mult mai îndepărtate, când nici măcar nu aveam torturi sau oricum, nu astfel de torturi la aniversări.
Cele mai vechi povești despre lumânări și torturi sunt legate de grecii antici. O dată pe lună, ei sărbătoreau nașterea lui Artemis, zeița lunii, făcând o prăjitură rotundă, exact în formă de lună. Lumânările aprinse erau așezate pe tort pentru a reprezenta o lună strălucitoare, iar fumul lor ducea urări și rugăciuni către zeii despre care ei credeau că își au sălașul în ceruri.
Cu siguranță că torturile oferite lui Artemis în Grecia antică nu semănau deloc cu cele pe care le savurăm astăzi la zile de naștere ori sărbători.
Potrivit cumvaplace.ro, lumânările pe torturi au devenit în timp o tradiție populară și pot fi urmărite în diverse culturi. Din motive religioase, germanii, de exemplu, așezau o lumânare mare în centrul unui tort pentru a simboliza „lumina vieții”. Și dacă vă întrebați atunci de ce stingem lumina vieții suflând în lumânări, ei bine unii cercetători leagă acest fapt tot de practicile ancestrale, când oamenii credeau că fumul rămas în urma stingerii le-ar purta rugăciunile sau dorințele către zei. Așa s-ar explica și povestea cu pusul unei dorințe înainte de a sufla în lumânările de pe tort. Alții cred însă doar că fumul poate alunga spiritele rele.
Oricum ar sta lucrurile, iată că obiceiul, superstiția ori tradiția, spuneți-i cum vreți, a ajuns până la noi și măcar o dată pe an aprindem lumânări pe tortul aniversar. Iar de Revelion, chiar lumânări Noului An.
Chiar și fără lumânări, există și alte prăjituri în formă rotundă, care reprezintă ori Soarele ori Luna, și sunt specifice Crăciunului, Anului Nou sau chiar Paștelui.
Vasilopita grecilor, de exemplu, este plăcinta Sfântului Vasile, din 1 ianuarie, specifică de Anul Nou în Grecia dar și alte zone din Europa de Est și Balcani. În mod special, aceasta ascunde o monedă sau o mică bijuterie (inel, pandantiv) despre care se spune că aduce noroc găsitorului.
La fel ca Tortul Regelui, în Europa de Vest, care este asociat tot cu ziua Sfântului Vasile, 1 ianuarie. Cunoscut și sub numele de Tortul a Trei Regi, prăjitura este asociată în multe țări cu Boboteaza, numită și Epifanie. Forma și ingredientele sale sunt variabile, dar în cele mai multe cazuri este ascunsă în interior o fève, o figurină, despre care se spune adesea că reprezintă Pruncul Hristos. După ce tortul este tăiat, cine primește fève câștigă un premiu.
Se pare că de 1 ianuarie mai este legată o tradiție: să aduci pe lume un copil. Se spune că cei mai norocoși copii sunt cei care se nasc la cumpăna dintre ani. În sfârșit am înțeles competițiile americanilor și graba unor jurnaliști de a ne spune câți băieți și câte fete s-au născut de Anul Nou.
Alte superstiții care ne asigură de mult noroc în anul care începe sunt legate de a păși cu dreptul, literar, de a săruta pe cineva la miezul nopții, de a nu plânge.
Dar probabil una dintre cele mai importante este să ne luăm la revedere de la tot ce a trecut și să facem loc noului, binelui și frumosului.
Pentru asta, lumea anglofonă mai are o tradiție… Auld Lang Syne, un cântec popular vechi, scoțian la origine, este cântat în mod tradițional în noaptea dintre ani, pentru a ne putea lua rămas-bun cel vechi și să-l întâmpinăm pe cel nou. Cuvintele lui înseamnă exact asta: tot ceea ce a trecut, să fie lăsat în trecut și de toate să ne amintim doar cu căldură.