Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trafic de aproape jumătate de milion de pachete de țigări, la Vama Giurgiu. Captură impresionantă la graniţa cu Bulgaria

Trafic de aproape jumătate de milion de pachete de țigări, la Vama Giurgiu. Captură impresionantă la graniţa cu Bulgaria

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit într-un camion cu produse alimentare peste 435.000 de pachete de țigări, cu o valoare de peste 10.8 milioane de lei. Acestea urmau să fie introduse ilegal în țară.

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un camion cu produse alimentare, cantitatea de 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete), estimată la o valoare de peste 10,8 milioane lei, ce urma a fi introdusă ilegal în ţară.

Şoferul era un cetăţean bulgar, iar în acest caz se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Acesta transporta, conform documentelor prezentate, produse alimentare în Belgia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la desigilarea mijlocului de transport şi efectuarea unui control amănunțit asupra încărcăturii. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 800 de baxuri ce conţineau 8.700.000 de țigarete (435.000 de pachete).

Țigările, în valoare totală de aproximativ 10.875.000 de lei, au fost confiscate, iar șoferul camionului a fost reținut pentru 24 ore.

Vama Giurgiu

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: trafic tigari vama giurgiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri