Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic deviat pe autostrada A2 București - Constanța! Aglomerație spre litoral

Trafic deviat pe autostrada A2 București - Constanța! Aglomerație spre litoral

de Redacția Jurnalul    |   

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să crească pe autostrada A2 București - Constanța, pe sensul de mers către litoral, în zona localității Fetești, județul Ialomița, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

 Începând cu ora 09:15, pentru perioade limitate de timp, pe parcursul zilei, cât timp va fi necesar, polițiștii vor proceda la oprirea circulației pe sensul către București, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către Constanța, în vederea fluidizării traficului.

Având în vedere că se va circula în condiții de aglomerație pe durata zilei în zona lucrărilor, recomandăm conducătorilor auto să circule cu multă atenție, asigurându-se foarte bine la schimbarea benzii, semnalizând din timp această intenție și să mărească distanţa de siguranță dintre autovehicule, adoptând o conduită preventivă!

Subiecte în articol: Autostrada Soarelui trafic deviat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri