Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr de 20 de ani din Galați reținut pentru trafic de droguri

Tânăr de 20 de ani din Galați reținut pentru trafic de droguri

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Galați, iar un bărbat de 31 de ani a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar de trafic de droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Galați au făcut miercuri trei percheziții domiciliare în municipiul Galați.

În urma acestora, au fost descoperite și ridicate 11 grame de cannabis și 65 de grame de substanțe psihoactive (de tip cristale), precum și 14.150 de lei, respectiv 150 de euro.

După administrarea probatoriului, a fost luată măsura reținerii față de un tânăr de 20 de ani și măsura controlului judiciar față de alt bărbat de 31 de ani, ambii cu domiciliul în Galați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Joi, tânărul bănuit va fi prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: trafic droguri tânăr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri