Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficant de canabis, SĂLTAT de mascați

Traficant de canabis, SĂLTAT de mascați

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat care a cumpărat și expediat din Spania în România, prin intermediul unei firme de curierat, 37 de kilograme de cannabis a fost prins în flagrant de polițiștii și procurorii DIICOT Timișoara în timp ce ridica două dintre coletele trimise.

Potrivit IPJ Timiș, din cercetări a reieșit că bănuitul s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi achiziționat aproximativ 37 de kilograme de cannabis, pe care le-ar fi ambalat și expediat prin intermediul unei firme de curierat către România.

Acesta a fost prins, în flagrant delict în timp ce ridica, din municipiul Timișoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau ascunse droguri.

Ulterior, procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Joi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: traficant canabis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri