Jurnalul.ro Ştiri Justitie Patru traficanți de droguri de mare risc din Iași, Suceava și Cluj, reținuți de procurori

Patru traficanți de droguri de mare risc din Iași, Suceava și Cluj, reținuți de procurori

de Redacția Jurnalul    |   

Patru traficanți de droguri de mare risc din Iași, Suceava și Cluj au fost reținuți de procurorii DIICOT. La perchezițiile imobiliare procurorii au găsit canabis, doze de substanțe psihoactive noi, un pistol airsoft, cântare de precizie, telefoane mobile și 13.000 de lei.

„La datele de 09 și 10.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deține autorizație. În cauză s-a reținut faptul că, în perioada octombrie 2022 - martie 2023, cei patru inculpați, din județele Iași, Suceava și Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (JWH 210 și heroină) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (3-CMC) consumatorilor de astfel de substanțe de pe raza acestor județe. De asemenea, inculpații, parte dintre aceștia condamnați anterior la pedepse privative de libertate, în prezent liberați condiționat, au aprovizionat cu substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA) și droguri de mare risc (JWH 210) deținuții încarcerați în penitenciarele din București și Botoșani”, anunță DIICOT.

Cu ocazia celor nouă percheziții domiciliare efectuate joi în județele Iași, Suceava și Cluj, au fost identificate și ridicate 100 grame de canabis, 90 doze - aproximativ 80 de grame - de substanțe psihoactive noi (3 CMC), cinci coli impregnate cu JWH -210, 65 grame de substanță vegetală impregnată cu JWH 210, 10 doze de canabis, un pistol airsoft, patru cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile și suma de 13.000 lei.

„În cursul zilei de astăzi (vineri - n.r.) urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a celor 4 inculpați”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: traficanti procurori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri