Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Mihail Kogălniceanu, un copil a murit ars de viu

Tragedie în Mihail Kogălniceanu, un copil a murit ars de viu

Incendiu de proporții în comuna Mihail Kogălniceanu. Un copil de trei ani a rămas prins sub dărâmături după ce tavanul casei care a luat foc s-a prăbușit peste el.

Incendiul a izbucnit într-o casă de pe strada Ogorului din Mihail Kogălniceanu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, dar și o autospecială SMURD.

Pompierii au salvat o femeie și un bebeluș de zece luni. Cei doi au fost preluați de medicii SMURD pentru a le fi acordate primele îngrijiri medicale.

Din nefericire, femeia i-a anunțat pe salvatori că în casa cuprinsă de flăcări se află un at copil, în vârstă de trei ani, care a rămas prins sub dărâmături.

Din nefericire, copilul a fost găsit carbonizat.

Sursa: reporterntv.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri