Una dintre cele mai vechi soliste ale ansamblului folcloric "Doina Gorjului", Ileana Bacîtea, a decedat marți, 4 decembrie. Ea a cântat încă de la vârsta de 15 ani, iar la 20 de ani a participat la un concurs pentru ocuparea postului de solist vocal al acestui ansamblu.
Anunţul a fost făcut pe Facebook de interpreta Natalia Gorjeanu. "Cu durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a dragei mele prietene şi colege Ileana Bacîtea. Sunt împietrită de durere. Drum lin spre îngeri Ileana Bacîtea ! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău", a transmis cântăreața de muzică populară Maria Loga, pe Facebook.
Artista a rămas alături de colegii săi și într-o perioadă grea, cântând fără să fie plătită. „În perioada anilor ’90 erau mari probleme, dar n-am ţinut cont de propuneri şi am rămas alături de o mână de oameni cu care am şi salvat ansamblul de la desfiinţare. Neavând fonduri, o perioadă mare de timp, cântam fără a fi plătiţi şi aşa am reuşit să-l menţinem în viaţă“, îşi amintea artista într-un interviu pentru Adevărul. A dorit să ducă mai departe cântecul gorjenesc. „În cântecul meu se regăsesc perle ale folclorului. Am preluat piese de muzică populară de la mari artişti: Filofteia Lăcătuşu, Maria Apostol, Maria Lătăreţu, pentru că am vrut să duc mai departe folclorul tradiţional. Aceste renumite şi neuitate soliste trăiesc prin noi şi cântecele noastre“, povestea Ileana Bacîtea.